Sursa foto: Pexels
Timp de un deceniu, apartamentul cu două camere al lui Sarah din Sydney a devenit un refugiu pentru pisicile vagabonde. „Am șase în momentul de față”, spune ea, adăugând că majoritatea au fost pisici nesocializate. O pisică, Bluey, a ajuns la ea bolnavă și înfometată, strecurându-se în bucătărie după mâncare. În timp, l-a prins și l-a tratat, iar acum tolerează contactul cu oamenii, transmite The Guardian.
Sarah face parte dintr-o rețea informală de voluntari din Australia care hrănesc, sterilizează și încearcă să reabiliteze pisicile vagabonde, dar problema este controversată. Adăposturile pentru animale sunt copleșite, iar voluntarii se confruntă cu hărțuire, amenințări și acte de cruzime din partea publicului. „Mă enervează. Fac ceea ce pot atunci când apar probleme la ușa mea”, spune Sarah, respingând stereotipul „femeii nebune cu pisici”. Ea argumentează: „Se pare că trebuie să fii nebun ca să-ți pese de foame și durere.”
Cadrul juridic le complică munca. Gestionarea pisicilor vagabonde a devenit o problemă federală din cauza impactului lor asupra faunei sălbatice indigene. Estimările sugerează că Australia are 4,9 milioane de pisici de companie, 710.000 de pisici semi-domesticite și între 1,4 și 4,6 milioane de pisici sălbatice. Threatened Species Recovery Hub raportează că pisicile ucid zilnic milioane de animale native. Grupurile pentru protecția naturii solicită legi mai stricte împotriva vagabondajului, în timp ce guvernul promovează controlul letal, inclusiv împușcarea.
Dezbaterea se intensifică în privința pisicilor vagabonde din mediul urban, pe care oameni precum Sarah încearcă să le ajute. Universitatea din New South Wales a avut cândva o problemă gravă cu pisicile fără stăpân, dar programul „prinde, sterilizează, returnează” (TNR) al profesoarei emerite Helen Swarbrick a redus semnificativ populația. Cu toate acestea, TNR este contestat de conservatori. Consiliul pentru Specii Invazive afirmă că există „puține sau deloc dovezi” în sprijinul metodei, susținând că aceasta nu reușește să gestioneze eficient populațiile de pisici.
În ciuda acestui fapt, prof. Jacquie Rand și alții susțin că programele susținute de sterilizare și îngrijire sunt eficiente. Totuși, metoda „prinde, sterilizează, returnează” este ilegală în cea mai mare parte a Australiei. În Brisbane, un program strict de capturare a dus la eutanasierea aproape tuturor pisicilor prinse, iar oamenii au fost amendați pentru hrănirea animalelor vagabonde.
Rand avertizează că măsurile punitive ignoră factorii socioeconomici care contribuie la creșterea populației de pisici fără stăpân și că „nu poți interzice compasiunea”. În schimb, ea pledează pentru strategii de gestionare umană, menite să echilibreze bunăstarea animalelor cu obiectivele de conservare.
