Viața Isabellei cu pisica ei caramel, Choupi, care a umplut golul singurătății: „Pentru unii, succesul înseamnă să dețină un Rolex, pentru mine înseamnă să am o pisică la 60 de ani”

Având în vedere că mai mult de jumătate dintre francezi au un animal de companie, aceștia au ocazia să dea glas poveștilor lor și să vorbească despre legătura deosebită pe care o au cu prietenii necuvântători. Isabelle, o franțuzoaică trecută de 60 de ani, a relatat povestea lui Choupi, pisica europeană cu păr scurt, în vârstă de 5-6 ani, care i-a schimbat viața.

Isabelle și Choupi

Isabelle relatează că are pisica de patru ani, pe care primit-o din inima cartierului Menier din Noisiel, un oraș din Seine-et-Marne cunoscut drept orașul ciocolatei.

„Felina răspunde – când are chef – la numele Choupi. Vârsta ei estimată este de aproximativ 5-6 ani. De culoare caramel, are o licărire albă în formă de săgeată pe cap, o burtă albă, pernuțe roz și negre și ochi aurii foarte expresivi”, a declarat Isabelle pentru Le Figaro.

De ce te-ai hotărât să-ți iei o pisică?

Isabelle: „În copilărie am trăit mereu exclusiv cu pisici. Îmi place independența lor și legătura pe care o creează cu noi. Locuiam într-un apartament; a avea un animal de companie închis 24/7 era de neconceput! Scopul era o casă cu grădină… și o pisică. Pentru unii, succesul în viață înseamnă să dețină un Rolex la 50 de ani; pentru mine, înseamnă să trăiesc cu o pisică la 60 de ani. Fiecare cu ale lui!”.

Îți amintești ziua în care ai întâlnit-o?

Isabelle: „Bineînțeles! Cum aș fi putut uita această adopție care s-a întâmplat atât de repede? Ca orice „părinte” adoptiv, am visat mai întâi la ea, am vorbit despre ea puțin, dar așteptam momentul potrivit: a avea o grădină era esențial pentru a lua măsuri! Punctul de cotitură a fost și întâlnirea cu un voluntar de la asociația pentru protecția animalelor Aminous Libres din Torcy (un oraș vecin) care avea grijă de pisici fără stăpân. După câteva schimburi de replici despre dorința mea de a avea o pisică adultă, „calmă și relaxată”, am primit fotografii cu feline îngrijite de voluntari.

Am făcut un fel de „întâlnire cu pisici”: am primit o serie de fotografii cu pisici, iar Choupi mi-a atras atenția. Am știut imediat că ea era aleasa! Din cauza unei mișcări neașteptate a voluntarului care avea grijă de ea, a sosit mult mai devreme decât mă așteptam, într-o seară de marți din octombrie, înfășurată într-un body cu imprimeu leopard și sedată după operația de sterilizare. Organizația de salvare mi-a dat așternut, o cușcă și mâncare; nici măcar nu avusesem timp să cumpăr ceva! Choupi s-a trezit într-un loc complet necunoscut, cu un nou „om” care avea grijă de ea!”.

Ce vă place să faceți împreună?

Isabelle: „Choupi este o pisică foarte drăgălașă pe măsură ce crește. Îi place timpul petrecut lângă mine când lucrez de acasă. Dacă citesc pe canapea, se cuibărește lângă piciorul meu, plăcută și călduroasă! Joaca este, de asemenea, esențială pentru ziua ei: sunt bile de folie de aluminiu peste tot în casă, le arunc pentru ea și ea zboară ca o rachetă! Un alt joc este să-și alerge coada, ceea ce este o sursă excelentă de râs!”.

Pe de altă parte, ce regreți că nu ați putut face împreună?

Isabelle: „Să o iau în vacanță”.

Ți-a schimbat Choupi ceva în viața ta?

Isabelle: „Este o bucurie profundă, reînnoită zi de zi! Adoptarea unui animal este un act, o atitudine și, de asemenea, o filozofie de viață: primind un animal abandonat, mă angajez să-l cresc, să-l hrănesc și să-l protejez. Mă angajez să-l iubesc și să-l îngrijesc. Mă angajez să-l susțin la bătrânețe.

Legătura cu un animal este esențială, puternică și profundă… la fel ca și cu cei dragi, copiii, prietenii și partenerii noștri. Oamenii care iubesc animalele știu acest lucru, iar societatea începe să înțeleagă și să accepte animalele de companie ale rezidenților”.

Te-a pus Choupi să sacrifici ceva?

Isabelle: „Chiar dacă nu e întotdeauna ușor să găsești pe cineva cu care să pleci câteva zile, toate cunoștințele mele au și ele câte un animal, pisică, câine, canar sau pește!”.

Există un detaliu pe care ați dori să îl împărtășiți?

Isabelle: „Prima dată când a trebuit să o duc la veterinar, nu am reușit să o pun în cușca ei de transport. A trebuit să sun la organizația de salvare, iar ei au trimis un voluntar să mă ajute! Și când a venit momentul să-i dau jos costumul cu imprimeu leopard, la trei săptămâni după operație, am descoperit că Choupi nu mai era micuța ființă care părea: eliberată din materialul strâmt care o strângea, era cu 50 cm mai înaltă!”.

Ai vreun sfat pentru cineva care se gândește să adopte o pisică?

Isabelle: „Trebuie să-ți respecți animalul de companie, să nu țipi niciodată la el, dar să știi să fii ferm fără să ridici vocea, pentru că asta îl sperie; să știi să stabilești limite în anumite situații. Și, bineînțeles, să-l lauzi și să-i spui că îl iubești! Ei bine, asta e puțină teorie, pentru că, ca să fiu sinceră, în viața reală, Choupi face cam ce vrea!”.