Întreținerea sănătății animalului tău de companie începe cu vizitele regulate la veterinar. Medicii veterinari recomandă controale frecvente, indiferent dacă ai un pui, un adult sau un senior.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Vizitele frecvente la veterinar salvează vieți
„Recomand tuturor să vină cu animăluțele la control cât de des posibil. Acest lucru le poate salva viața. Este cel mai important lucru la care țin. Faptul că vin la 3 luni, la 6 luni, pentru analize de sânge, pentru un control dermatologic, pentru controlul urechilor, al ochilor… toate animăluțele îmbătrânesc și au nevoi specifice”, explică medicul veterinar Beatrice Ilea, de la Happy Taz Vet.
Vizitele regulate ajută la menținerea unei alimentații echilibrate, la completarea necesarului de vitamine pentru pui, dar și la susținerea sănătății adulților și a seniorilor. Controlul articulațiilor, al blănii și al flexibilității devine esențial pe măsură ce animăluțul îmbătrânește.
În concluzie, nu aștepta să apară probleme: programează vizitele la veterinar periodic și contribuie la o viață mai lungă și mai sănătoasă pentru câinele sau pisica ta.

Sursa foto: Arhiva personală





