Iarna, și păsările suferă. Când temperaturile scad, iar hrana naturală devine tot mai greu de găsit, fiecare ajutor contează. Tocmai de aceea, Asociația Parcul Natural București (APNB) a intervenit cu o inițiativă eficientă.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Și păsările duc o luptă cu frigul
Cu sprijinul voluntarilor, organizația a amplasat o hrănitoare pentru păsări pe malul lacului din Parcul Tineretului, iar rezultatul nu a întârziat să apară: locul a devenit rapid un punct de atracție pentru micile viețuitoare înaripate. Reprezentanții APNB spun, cu umor, că zona s-a transformat într-un adevărat „restaurant de 5 pițigoi”, semn că inițiativa are mare succes. Hrănitoarea va fi alimentată constant cu semințe de floarea-soarelui până la venirea primăverii.
Inițiativa APNB în Parcul Tineretului
„Alături de voluntari și rangerii APNB, am amplasat o hrănitoare pe malul lacului din Parcul Tineretului. S-a dovedit a fi un real succes, un adevărat restaurant de 5 pițigoi, pe care îl vom alimenta cu semințe de floarea soarelui până la venirea primăverii. După acest moment, păsările nu mai au nevoie de ajutor, căci parcul le oferă insectele de care au nevoiei”, transmite APNB în mediul online.
Cum poți da o mână de ajutor
Totuși, specialiștii trag și un semnal de alarmă important pentru bucureștenii bine intenționați: păsările nu trebuie hrănite cu pâine, covrigi sau pufuleți. Deși pare o soluție la îndemână, în realitate le fac mai mult rău decât bine. În schimb, sunt recomandate semințele crude, neprăjite și nesărate, dar și fructele tăiate bucăți.
Iubitorii de păsări pot ajuta independent la hrănirea micilor viețuitoare. Potrivit APNB, „nu e greu să faci o faptă bună dacă îți pasă cu adevărat de natură. Dacă și tu vrei să ajuți, îți poți construi foarte ușor una dintr-un PET sau, mai simplu, poți cumpăra biluțe cu grăsime și semințe pentru a le agăța de crengile unui arborei”.

FOTO Freepik





