Un bărbat din localitatea prahoveană Şoimari a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a lovit câinele cu un topor, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit IPJ Prahova, pe 15 februarie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bălţeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Şoimari, un animal ar fi fost supus unor acte de cruzime chiar de către propriul stăpân.
Bărbat reţinut după ce şi-a lovit câinele cu un topor
Surse din poliţie au precizat bărbatul şi-ar fi lovit animalul cu un topor.
Sesizarea a fost preluată de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, aceştia deplasându-se de îndată la faţa locului pentru efectuarea verificărilor.
“În urma activităţilor investigative desfăşurate au fost confirmate aspectele semnalate, fiind identificate indicii temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare privind protecţia animalelor. Animalul a fost găsit într-o stare ce a impus intervenţia imediată, fiind dispuse măsuri pentru asigurarea protecţiei şi evaluării sale de către personal de specialitate”, arată sursa citată.
În baza probatoriului administrat, persoana bănuită de comiterea faptei a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unităţii de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Sursa foto: Freepik / rawpixel.com





