Studenții din tot mai multe universități din Statele Unite cresc căței în campusuri, pentru ca ulterior aceștia să devină animale de serviciu. Această experiență ajută atât tinerii, care învață responsabilitatea și cum să își gestioneze mai bine stresul, dar și animalele, care devin mult mai disciplinate.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Studenții cresc căței pentru a deveni animale de serviciu
Inițiativele sunt organizate în colaborare cu organizații specializate în dresajul câinilor de serviciu, precum Guide Dog Foundation. Studenții voluntari au grijă de pui în primele luni de viață, până când aceștia merg la centrele de antrenament pentru pregătirea avansată, potrivit The Independent.
Alex Pechler, una dintre studente, spune că a descoperit programul la scurt timp după ce a început facultatea la University of Maryland. A văzut cum prin campus alergau căței ce purtau veste galbene, aflând ulterior că fac parte din programul „Terps Raising Pups”. Studenții înscriși în program primesc un pui pe care îl cresc și îl socializează zilnic în campus.
Mulți studenți aleg să se înscrie din nou în program după ce primul câine pleacă la antrenamentul profesional. De regulă, câinii petrec aproximativ un an sau mai mult cu voluntarii înainte de a începe antrenamentul avansat. În această perioadă învață zeci de comenzi și deprinderi care vor fi dezvoltate ulterior de instructori profesioniști. După finalizarea pregătirii, câinii sunt repartizați persoanelor cu dizabilități sau altor beneficiari care au nevoie de sprijin.
Majoritatea studenților se despart greu de cățeii pe care i-au îngrijit, însă spun că satisfacția de a ști că animalul va ajuta pe cineva este mai puternică.
Citește și:

sursa foto: Alex Pechler / The Independent





