Sursa foto: Kristina Stasiuliene | Dreamstime.com
Dacă vei introduce hashtag-ul #SingingDog pe rețelele sociale, vei găsi numeroase clipuri cu câini care urlă împreună cu melodiile lor preferate. Dar oare un câine poate arăta cu adevărat muzicalitate?
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Inspirație de la lupi
Aceasta este întrebarea la care psihologul Anirudh Patel de la Universitatea Tufts din Massachusetts și colegii săi au încercat să răspundă printr-un studiu fascinant. Rezultatele arată că unii câini chiar percep tonurile și își ajustează vocea în funcție de ele.
Cercetătorii s-au inspirat din observațiile lupilor care urlă în haită. „Urletele seamănă cu cântatul uman, pentru că sunt lungi și susținute”, explică Patel. Observațiile din sălbăticie sugerează că fiecare lup încearcă să atingă o notă diferită, iar rezultatul este un cor discordant care poate crea iluzia unui grup mai mare, descurajând prădătorii. „De aceea, unii biologi au crezut că lupii chiar își modifică tonul în funcție de ceilalți”, adaugă el.
Experimente cu câini domestici
Testarea acestui fenomen în sălbăticie este dificilă, așa că Patel și colegii săi s-au îndreptat spre animalele de companie. Au rugat câțiva stăpâni să înregistreze „armonizările” câinilor lor pe melodiile preferate – mai întâi în tonalitatea originală, apoi în versiuni transpusă cu trei semitonuri mai sus și trei semitonuri mai jos – pentru a observa cum reacționează la schimbarea tonului, notează New Scientist.
Cercetătorii s-au concentrat pe două rase vechi – Samoyed și Shiba Inu – considerate mai apropiate de strămoșii lor lupi decât rasele moderne. Fiecare câine a trebuit să producă cel puțin 30 de urlete, fiecare de minimum un secundă, pentru fiecare versiune transpusă, pentru a crește fiabilitatea statistică a analizelor.
Sensibilitate la tonalitate
Toți cei patru Samoyed au arătat sensibilitate la tonul piesei, adaptând constant vocalizările la noua tonalitate, chiar dacă nu au reprodus exact sunetul.
„Câinii încearcă să relaționeze ceea ce aud cu propria voce; nu doar declanșează un răspuns instinctiv și rigid”, explică Patel. Luna, una dintre participante, interpretează aici „Shallow” de Lady Gaga și Bradley Cooper.
În schimb, cei doi Shiba Inu păreau insensibili la schimbarea tonalității. „Este posibil ca unele variații genetice între rasele vechi să facă anumite exemplare mai predispuse la urlat”, presupune Patel, deși recunoaște că un eșantion mai mare ar fi putut revela mai multă muzicalitate.
Implicații pentru muzica umană
Descoperirile pot oferi indicii despre originile muzicii umane. Unii teoreticieni susțin că cântatul a evoluat din controlul motor fin asociat vorbirii, care ne permite imitația sunetelor complexe. Totuși, faptul că și câinii pot controla tonul fără a învăța vocal sugerează că limbajul nu este un precondiționat necesar.
„Este posibil ca abilitatea și dorința noastră de a coordona tonurile atunci când cântăm să aibă rădăcini evolutive foarte vechi și să nu fie doar un efect secundar al imitației sunetelor complexe”, spune Patel.
Interacțiunea socială și muzica
O altă întrebare este de ce câinii simt nevoia să se conecteze cu muzica. „Din videoclipurile pe care le-am urmărit, câinii par profund interesați de muzică”, explică el. Nu doar că privesc la stăpân pentru recompensă, ci își fixează privirea în depărtare. „Probabil pentru ei muzica reprezintă un semnal asemănător urletului, care îi activează social și îi face să vrea să participe.”
Perspective și concluzii
Buddhamas Pralle Kriengwatana de la KU Leuven din Belgia, coautoare recentă a unei lucrări despre aprecierea muzicii la animale, se arată intrigată de descoperiri, deși și-ar dori un eșantion mai divers. „Ar fi interesant să compari rasele vechi cu cele moderne”, spune ea.
În ceea ce privește armoniile imperfecte ale câinilor, mai puțin exacte, ea sugerează că există multiple motive pentru care nu reproduc tonul perfect. „Poate vor doar să-și facă vocea auzită și să fie recunoscuți când cântă”, conchide ea.
