Tot mai mulți români își organizează vacanțele cu animalele de companie, pe care le iau cu ei, inclusiv în afara țării. Companiile aeriene confirmă că numărul celor care solicită bilete pentru astfel de zboruri este în creștere.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Reguli stricte pentru animalele de companie în avion
„În funcție de tipul aeronavei se pot transporta între 4 și 5 animăluțe, asta însemnând 4-5 cuști. A crescut interesul mai ales pe anumite destinații. Chiar primim cereri mai mereu de la români care lucrează în străinătate pentru perioada de vară sau câteva luni și se relochează cu animăluțul, dar și mulți care merg în vacanțe. Au fost situații în care am avut 2-3 animăluțe la bord”, a precizat Diana Dinu, director comercial companie aeriană, pentru Știrile Pro TV.
Câinii și pisicile călătoresc în condiții speciale
Animalele de companie trebuie să stea în cușcă în timpul călătoriei și să încapă sub scaunul din fața pasagerului. Greutatea totală a patrupedului împreună cu cușca nu trebuie să depășească 8 kilograme. Dacă se încadrează în această limită, pot fi transportate și mai multe animale într-o singură cușcă.
Câinii de talie mare merg doar la cală, însă aeronavele trebuie să aibă sisteme speciale de ancorare și siguranță a cuștilor, dar și de încălzire. În timpul zborului, medicii nu recomandă sedarea totală, ci una ușoară.
„Pentru țările din Uniunea Europeană avem nevoie de pașaport, microcip, vaccin antirabic în termen, iar în momentul în care călătorim cu avionul cu 24-48 de ore înainte trebuie să treacă pe la medicul veterinar să ia o viză de clinic sănătos și că este apt să susțină transportul. În funcție de țară, mai ales în cele non-EU este nevoie și de o fișă de călătorie, eliberată de direcția sanitar-veterinară”, a explicat medicul veterinar Alex Buzdea.

FOTO Freepik





