După ce a locuit mult timp în magazie, o pisică și-a găsit oamenii potriviți, o canapea doar pentru ea și viața pe care o merită! Felina tigrată a primit, în sfârșit, șansa la o familie iubitoare. Povestea ei a emoționat profund comunitatea iubitorilor de animale.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Pisica uitată într-o magazie
Pisica Chamomile a trăit multe luni într-o magazie, având mâncare datorită bunăvoinței unor oameni din zonă. În momentul în care voluntarii de la The Stray Cat Club au aflat despre situația ei, au decis să intervină. I-au scanat microcipul și așa au aflat că pisica fusese înregistrată cu mai bine de 10 ani în urmă. Potrivit asociației, fostul proprietar ar fi oferit-o spre adopție atunci când a părăsit țara. Alte informații despre trecutul felinei nu se știu.
Localnicul care a descoperit pisica a încercat să-i găsească familia distribuindu-i povestea în comunitate, însă nimeni nu a revendicat-o. Nu se știe unde a stat Chamomile în toți acești ani sau cât timp a trăit în zonă. Cert e că magazia îi devenise adăpost de ceva vreme.

Chamomile toarce liniștită pe canapea
Când au realizat că pisica nu are familie, voluntarii au decis să o preia imediat: „Să o lăsăm să trăiască în continuare într-o magazie nu era o opțiune”.
Rapid i s-a găsit un foster. Pentru prima dată după foarte mult timp, Chamomile avea un loc cald și curat unde să doarmă, mâncare din belșug și oameni care să o liniștească și să-i arate că este în siguranță.
Pisica este în vârstă, liniștită și blândă. Mai are doar câțiva dinți și nu foarte multă energie. În schimb, compensează cu temperamentul dulce și o mare dorință de afecțiune.
Ușor de îngrijit și afectuoasă
Odată ce felina a înțeles că este în siguranță, s-a adaptat rapid. Chamomile și-a ales o pătură roz de pe canapea, s-a întins confortabil pe o parte și a adormit liniștită.
„Chamomile este o pisică ușor de îngrijit, afectuoasă, care încă are multă viață și iubire de oferit”, au spus voluntarii.
Aproape o lună, organizația a încercat să-i găsească vechii proprietari, însă nimeni nu a venit să o revendice. Astfel, echipa și-a concentrat eforturile pentru a-i găsi familia potrivită. Apoi pisica a înflorit. Se bucură de confortul casei și adoră să frământe pătura preferată sau ursulețul de pluș, torcând încet și mulțumită.
„Adoră să fie mângâiată, caută companie și îi place să stea aproape de oameni, bucurându-se de fiecare clipă de atenție”, a explicat The Stray Cat Club.
Cu toate că este mai puțin jucăușă decât o pisică tânără, are un farmec aparte și un temperament echilibrat. Nu rupe perdelele, umple casa cu torsul ei liniștitor și este companionul perfect pentru canapea, birou sau bucătărie.

FOTO Facebook





