Caz revoltător în Chiajna! Un câine din rasa Amstaff a fost abandonat la marginea pădurii, legat de un copac. Făptașul este acum căutat de oamenii legii

Un Amstaff negru legat de un copac. Sursa foto: Protecția Animalelor CJ Ilfov

Singur, resemnat și cu o tristețe cumplită în privire. Așa a fost descoperit, la marginea unei păduri din orașul Chiajna de lângă Capitală, un câine din rasa Amstaff. Cel care l-a abandonat în acest fel condamnabil, ca să se asigure că blănosul pentru care omul lui reprezenta întreaga lume nu-l urmărește, l-a legat de un copac. Și a plecat. Un om nedemn să fie în preajma oricărui animal și care va fi pedepsit, conform legii.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Câinele, salvat de Protecția Animalelor Ilfov

Norocul acestui suflet greu încercat de soartă a fost că a fost zărit de oameni inimoși, care nu au putut sta deoparte în fața suferinței și au chemat ajutoare. Iar ajutorul acestui cățel a venit de la Protecția Animalelor Ilfov. Anita și Decebal, doi dintre angajații instituției, l-au luat din locul în care a fost abandonat și l-au dus în adăpostul de la Buftea. Desigur, nu e locul ideal în care să stea, dar cu siguranță că este mai bine decât să stea legat de un copac în pădure.

„În ultimele două săptămâni, am preluat 3 astfel de câini. Sunt greu de gestionat, dar sunt minunați și protectori. Dar nu la fel suntem și noi. Nu vă mai luați astfel de câini dacă nu sunteți capabili să-i iubiți și să aveți grijă de ei.” a declarat Hilde Tudora, directorul Protecției Animalelor Ilfov.

Făptașul, căutat de poliție

Cel care a abandonat cățelul cu sânge rece va plăti pentru fapta sa. Situația a fost sesizată poliției, iar oamenii legii încearcă acum să îl identifice. Deja au fost solicitate imaginile surprinse de camerele de supraveghere, iar în scurt timp, făptașul urmează să fie sancționat. Și asta pentru că, potrivit legii, abandonul animalelor reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei.

Cățelul, disponibil pentru adopție

Acum, cei de la Protecția Animalelor Ilfov îi caută cățelului o familie iubitoare. Pentru că orice ființă merită să trăiască în iubire și armonie, iar norocul lui trebuie să se schimbe. Cei care l-au salvat spun că este blând și extrem de calm, așa că cel mai probabil nu înțelege ce anume a făcut greșit ca să fie aruncat pe stradă. Cei care doresc să îl adopte pot suna la numărul de telefon 0751.235.009 ori să meargă la adăpostul din Buftea.

  • Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Protecția Animalelor CJ Ilfov

By Alexandra Constantin

Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

Comentarii

  1. Vecinii noștri au un astfel de câine. Este foarte blând, calm, iubitor. Se bucură când întâlnește vecinii. Este deosebit! Chiar nu știu de ce Amstaff este considerată rasă cu probleme? Sper din suflet să – și găsească o familie iubitoare și responsabilă și o căsuță primitoare! Doamne ajuta! 🙏♥️🐈

    • În CRETESTI jud Vaslui DSp amenință proprietarul unor căței adoptați ca să nu fie otrăviți sau duși în pădure și legați așa cum este cățelul acesta
      Este posibil un vecin răuvoitor să îl fi dus
      Sora mea l-a găsit prea târziu așa în pădure murise
      A făcut garduri și acum este amendată ca poluează fonic de către DSp și să îi țină doar legați ca liberi în curte latră

    • Asta este România dacă nu dă lapte sau ouă nu trebuie să trăiască iar autoritățile nu protejează dreptul lor cu da curs oamenilor agresivi care de atâta băutură îi deranjează lătratul
      Nu cred ca stăpânul l-a dus

  2. Bietul cățel!
    Oare ce fel de oameni sunt cei care își abandonează animalele in oricare fel? Dar mai ales în acest mod!
    Avem multe de învățat de la animale și în special de la câini. Ființa umană este in continuă degradare, din păcate!

  3. da a era amstaf era cipat. daca era cipat se gasea proprietaru si crescatorul. cum nu e de gasit nimeni nu era nici un amstaf ci un metis crescut cine stie unde de cine stie cine luat de un imbecil evident.

    nu mai aruncati in sus si in jos cu “rasa” si “amstaff” cand habar nu aveti despre ce vorbiti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *