Bărbat din Brașov, reținut pentru 24 de ore după ce ar fi călcat cu mașina un câine 

arestare, catuse, inchisoare, politie, Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Un bărbat din Brașov a fost reținut, luni, pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș. El este suspectat că ar fi călcat cu mașina un câine, în urmă cu trei zile, în comuna Saschiz.

„La data de 29 august 2024, polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un exemplar canin a fost ucis pe raza comunei Saschiz.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, la aceeași dată, conducătorul unui autoturism ar fi trecut cu mașina peste un câine care se afla așezat în proximitatea autovehiculului, provocând decesul animalului”, se arată în comunicatul Poliției.

Polițiștii l-au identificat pe cel care ar fi ucis câinele, fiind vorba despre un bărbat de 51 de ani, din Brașov.

„Astfel, în urma probatoriului administrat, la data de 2 septembrie 2024, față de cel în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenţie fără drept”, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *