Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au salvat ieri un câine abandonat pe malul râului Someșul Mare.
Într-o altă postare pe rețelele de socializare, un cunoscător al cazului s-a sesizat, precizând că animalul era prins într-un sac, fiind eliberat de către o martoră a tragediei. Mai mult, aceasta a menționat că patrupedul avea o sârmă legată de gât, despre care crede că ar fi fost folosită pentru a lega un bolovan, cu scopul de a asigura decesul animalului.
Din fericire, polițiștii au acționat la timp, iar câinele este acum plasat în adăpostul pentru animale fără stăpân din Năsăud, unde beneficiază de îngrijire și protecție.
Polițiștii continuă verificările pentru identificarea persoanei responsabile, urmând să dispună măsurile legale conform legislației în vigoare.