Peste 100.000 de câini au intrat în adăposturi în 2024, iar mai mult de 65.000 au fost adoptaţi, înregistrându-se o creştere semnificativă faţă de cei peste 48.500 din 2021, ceea ce indică o creştere a gradului de conştientizare şi implicare socială, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.
Instituţia avertizează, însă, că suprapopularea adăposturilor şi resursele limitate rămân provocări majore, iar în lipsa unei implicări constante şi a unor măsuri suplimentare, aceste progrese nu sunt ireversibile.
“În ultimii cinci ani, eforturile coordonate între autorităţi naţionale, administraţii locale, ONG-uri şi voluntari au condus la creşterea adopţiilor, îmbunătăţirea condiţiilor din adăposturi şi reducerea populaţiilor de câini fără stăpân în mai multe judeţe. Dar, o schimbare semnificativă şi mult mai vizibilă, în direcţia unor practici umane, structurate şi colaborative în abordarea acestei probleme este un proiect de lungă durată. Deşi se pot vedea progrese, ANSVSA reaminteşte că nicio strategie naţională nu poate reuşi fără implicarea susţinută a autorităţilor locale, ONG şi cetăţeni, implicit a societăţii civile prin toate părţile interesate”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Conform celor mai recente statistici naţionale privind adăposturile pentru câini aferente anului 2024, judeţe precum Ilfov, Constanţa, Bucureşti şi Bihor au devenit exemple de bună practică în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri eficiente pentru gestionarea responsabilă a adăposturilor şi promovarea adopţiei, iar tot mai multe judeţe îmbunătăţesc transparenţa şi susţinerea pentru adăposturile publice şi private.
De asemenea, potrivit ANSVSA, se pune mai des accentul pe creşterea vizibilităţii campaniilor de sterilizare şi o mai bună conştientizare a publicului cu privire la bunăstarea animalelor.
“Sustenabilitatea acestor programe şi înregistrarea de progrese depinde de implicarea activă şi continuă a societăţii civile, iar printre practicile responsabile se numără: optarea pentru adopţie sau familie temporară pentru animalele fără stăpân, reducând astfel presiunea asupra adăposturilor; susţinerea adăposturilor locale prin iniţiative de voluntariat menite să îmbunătăţească condiţiile de trai ale animalelor; promovarea educaţiei privind îngrijirea responsabilă a animalelor, contribuind la diminuarea abandonului şi a fenomenului de suprapopulare canină; sesizarea autorităţilor în cazul identificării unor situaţii de abuz sau neglijenţă faţă de animale”, se precizează în documentul citat.
În context, Autoritatea Sanitară Veterinară atrage atenţia că aceasta nu este o problemă pe care statul o poate rezolva singur, iar societatea civilă trebuie să rămână implicată.
“Deşi rezultatele obţinute până în prezent indică îmbunătăţiri, în lipsa unei implicări constante şi a unor măsuri suplimentare, aceste progrese nu sunt ireversibile. Suprapopularea adăposturilor şi resursele limitate rămân provocări majore care necesită soluţii durabile şi un angajament constant la nivel naţional. Aceasta nu este o problemă pe care statul o poate rezolva singur, iar societatea civilă trebuie să rămână implicată. Comunităţile locale, cetăţenii şi ONG-urile joacă un rol vital în asigurarea faptului că animalele sunt tratate uman şi că adăposturile rămân spaţii de îngrijire, nu un ultim resort pentru îndepărtarea câinilor de pe domeniul public”, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres