Pisoc în urmă cu un an.
În urmă cu o săptămână, a trebuit să luăm decizia extrem de grea de a-l eutanasia pe Pisoc, motanul nostru, care suferea de o formă agresivă de cancer ce se extinsese la mai multe organe. Este dificil de exprimat în cuvinte cât de greu este să treci printr-un astfel de moment – simt, efectiv, că a murit o parte din mine, deoarece am trăit în „simbioză” cu această pisică.
Aproape toate nopțile în care am fost la București, în cei 12 ani și jumătate ai lui, le-am dormit împreună, îmbrățișați. Marele Pisoc, cum îi spuneam noi, deoarece era mare atât ca dimensiuni, cât și ca personalitate, refuza să se ducă la somn fără mine sau fără soția mea. Uneori, alegea să doarmă pe capul ei, pe aceeași pernă.
Pisoc ne-a iubit mult, altfel nu ar fi trăit atât de mult cu insuficiență renală, pe care am descoperit-o când avea doar un an. Iar noi l-am iubit mult. Cred că iubirea este cea mai mare forță din această lume, iar orice altceva vine pe un loc secund, la mare distanță. De aceea, am vrut să îi oferim acestei ființe minunate o trecere onorabilă în lumea, mai frumoasă, sperăm noi, în care s-a dus.
M-am gândit mult dacă să scriu sau nu despre ceea ce am făcut după ce a murit, de teamă ca mesajul să nu fie interpretat greșit. Totuși, am decis să fac acest lucru pentru a-i aduce un omagiu și pentru a oferi informații celor care nu știu cum să procedeze în astfel de momente dificile. Ce am făcut noi i-ar putea ajuta sau inspira.
Inițial, ne-am gândit să-l înhumăm pe Pisoc. Însă, neavând în București un cimitir public pentru animale de companie, administrat de o primărie, am considerat că apelarea la un cimitir privat nu este o opțiune sigură pe termen lung. Dacă firma intră în faliment, iar terenul în care este îngropat Pisoc este răscolit de excavatoare pentru a face loc unui ansamblu rezidențial? Dacă moștenitorii proprietarilor de azi decid să folosească terenul în alt scop?
De aceea, am preferat varianta incinerării. Am ales, de asemenea, să plătim firma care s-a ocupat de transportul motanului de la morga clinicii veterinare la incinerator, iar această decizie s-a dovedit a fi una inspirată, după cum veți vedea. Pur și simplu, nu am fi putut să-l ducem noi pe Pisoc… Nu vreau să intru în detalii despre motivele pentru care nu am făcut-o. Am suferit enorm stând lângă el, mângâindu-l până la ultima lui respirație, și am vrut să păstrăm în minte imaginea lui când părea că doarme, liniștit, după multe săptămâni de suferință.
Am ales incinerare individuală la firma Raiul Animalelor din satul Cățelu. În timpul săptămânii, acest serviciu ne-a costat 650 de lei pentru greutatea motanului nostru (2-5 kg). Marele Pisoc slăbise foarte mult din cauza bolii, el, care la un moment dat cântărise peste 7,5 kg… Preluarea animăluțului de la clinică de către un angajat al firmei ne-a costat încă 200 de lei. Apoi, în ziua stabilită, am mers la cimitir și, de acolo, am achiziționat o urnă pentru cenușă. Varianta aleasă de noi, metalică și de dimensiune medie, a costat 350 de lei. Există, însă, opțiuni pentru toate buzunarele.
Acolo ni s-a oferit ocazia să-l vedem pentru ultima oară pe Pisoc. Eu nu am avut puterea, dar soția mea a mers. Mi-a spus că angajații au avut grijă ca el să plece din această lume frumos. Pisoc era așezat cu blândețe pe o păturică, cu piciorușele încrucișate, aranjat și curat. Nici nu părea mort. După aproximativ 30 de minute, am primit urna cu cenușa, pe care am luat-o acasă.
Noi am simțit că am făcut ceva bun și că am luat cea mai bună decizie pentru Rex Pisoc, cum îi mai spuneam.
Nu aș vrea să închei fără să le mulțumesc celor de la Raiul Animalelor pentru profesionalismul și empatia de care au dat dovadă în cazul nostru! Cred că acolo sunt oameni care iubesc cu adevărat animalele.
