FOTO Freepik
Pisicile s-ar putea să fi găsit cheia către chimia creierului nostru, susțin oamenii de știință. Sentimentul pe care iubitorii de animale îl au când mângâie o pisică are, de fapt, o bază științifică solidă.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Rolul pisicilor în viața noastră
Potrivit studiilor recente, pisicile declanșează în organismul uman eliberarea oxitocinei, hormonul iubirii. Adică relația cu pisica nu este doar emoțională, ci și biochimică.
Oxitocina sau „hormonul iubirii” joacă un rol cheie în legăturile afective umane, de la relația mamă-copil până la prietenii și parteneriate stabile. Acest hormon reduce stresul, scade nivelul cortizolului și induce o stare de calm.
În cazul relației om-câine, efectul este bine cunoscut, însă pisicile au părut mereu o enigmă. Totuși, cercetările realizate în 2021, de către oamenii de știință japonezi, au arătat că o simplă sesiune de mângâieri crește semnificativ nivelul de oxitocină la proprietarii de pisici, motivul fiind torsul caracteristic. Vibrațiile pisicii induc o stare de relaxare și stimulează secreția hormonilor de „bine”.
Ce au aflat oamenii de știință
Un studiu din 2002 a demonstrat că aceste vibrații pot reduce tensiunea arterială și durerea percepută, efecte comparabile cu tehnici de terapie prin sunet.
Spre deosebire de câini, felinele comunică prin gesturi subtile, cum ar fi clipitul lent, interpretat de etologi ca un „zâmbet felin” și un semn de încredere.
O analiză apărută recent arată că nivelul de oxitocină crește doar atunci când interacțiunea este inițiată de pisică, nu impusă de om, scrie Science Direct. În cazul în care animalul este forțat, efectul se inversează, iar hormonul își pierde din „putere”, semn că și pisicile au propriile granițe emoționale.
Animalele care caută activ compania oamenilor generează cele mai puternice reacții hormonale. În schimb, cele anxioase sau evitante răspund mai slab. Per ansamblu însă, pisicile au reușit să creeze o dependență emoțională puternică. Oxitocina activată în timpul interacțiunilor zilnice (mângâieri, tors, joacă) acționează ca un tampon împotriva anxietății și depresiei.
De-a lungul mileniilor, felinele au trecut de la vânători solitari la parteneri domestici perfecți. În loc să forțeze legătura și să ne sufoce, au învățat să „hack-uiască” sistemul nostru de recompensă. Prin urmare, chiar și o creștere modestă de 12% a oxitocinei (comparativ cu 57% în cazul câinilor) le-a fost suficientă pentru a-și asigura locul pe canapea și în inimile noastre.
Cu alte cuvinte, pisicile nu doar că ne relaxează, dar ne și reprogramează chimia creierului ca să le iubim. Iar noi, aparent, nu ne putem împotrivi lor, susțin cei mai mari savanți ai lumii.
