Forțe proaspete în echipa Jandarmeriei Sălaj: Iacar și Iadava, doi pui de ciobănesc belgian pregătiți pentru misiuni de patrulare-intervenție

caini jandarmeria salaj FOTO Facebook

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj şi-a mărit efectivele cu doi câini, pe nume Iacar şi Iadava, pui de ciobănesc belgian Malinois în vârstă de cinci luni, care vor fi specializaţi în misiuni de patrulare-intervenţie, a transmis instituţia vineri, într-o postare pe Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Iacar și Iadava, noii parteneri ai jandarmilor din Sălaj

Potrivit IJJ Sălaj, cei doi tineri “recruţi” au făcut deja primii paşi în cariera militară, absolvind recent cursul de predresaj la Centrul Chinologic “Dr. Aurel Greblea” din Sibiu. În timpul acestui stagiu, puii au demonstrat că deţin calităţile necesare pentru a deveni viitori parteneri de nădejde în misiunile de ordine publică.

“Familia noastră s-a mărit cu doi membri patrupezi plini de energie şi entuziasm! Deşi sunt la începutul carierei, parcursul lor este deja bine stabilit: ambii vor fi specializaţi în patrulare-intervenţie”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Sălaj.

Noile cupluri chinologice care vor patrula pe raza judeţului Sălaj sunt formate din plutonierul Pop Ovidiu Mihai-Iacar şi sergentul major Secan Mihai Florin-Iadava.

Conform reprezentanţilor IJJ Sălaj, procesul de instruire va continua sub îndrumarea jandarmilor coordonatori, accentul fiind pus pe disciplină, loialitate şi curaj, elemente esenţiale pentru viitoarele intervenţii. Iacar şi Iadava urmează să se alăture celorlalţi câini de serviciu din cadrul Inspectoratului, din rasa ciobănesc german: Huh, Ecay şi Gaka.

Vezi și Percheziţii la adăpostul de câini privat de la Suraia. Dosarul penal vizează schingiuirea animalelor, uciderea lor fără drept, abuz în serviciu şi fals intelectual (VIDEO)

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Facebook

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *