Începutul de an alături de animalul tău de companie: cum incluzi prietenii patrupezi în rezoluțiile tale

rezolutii animale companie Sursa foto: freepik.com

Perioada rezoluțiilor de început de an este una potrivită și pentru a face unele schimbări în viața animalelor noastre de companie, pentru a stabili cum am vrea să arate noul lor an. De la o planificare mai atentă a vizitelor la medic sau a timpului petrecut cu micii noștri prieteni și până la unele schimbări în dieta lor, acum este momentul pentru a face un pas în spate și a vedea ce am putea face și mai bine în noul an.

Rezoluțiile pentru noul an includ adesea principalele dorințe și obiective personale urmărite pe parcursul anului care tocmai a început. Iar animalele de companie pot avea un loc special nu doar în sufletele stăpânilor lor, ci și în rezoluțiile acestora. Iată câteva recomandări ale specialiștilor, care trebuie avute în vedere.

Exerciții fizice

După sărbători, interesul pentru activități fizice, alergat, mers la sala este în creștere. Acest timp poate fi petrecut și în compania câinilor noștri, astfel că plimbările cu ei prin parc, ușoare alergări sau chiar ieșirile mai dese afară în zona locuinței, pot avea rol benefic atât pentru animale, cât și pentru stăpân.

De asemenea, vă puteți stabili ca obiectiv ca o parte din numărul zilnic de pași să-l faceți alături de prietenul patruped.

Încercați să includeți în rutina zilnică din noul an mai multe activități fizice pentru câinele sau pisica familiei. Beneficiile lor sunt nenumărate și includ o tensiune arterială mai bună, mușchi și oase mai puternice, reducerea nivelului de stres și a comportamentelor distructive.

Pentru cei care au pisici, de asemenea este esențială menținerea unei rutine în activitățile fizice, mai ales având în vedere predispoziția lor către obezitate. Simpla joacă, folosind obiecte cu pene, laser special pentru pisici sau alte jucării interactive, le ajută să iasă din monotonie și să aibă un fizic și psihic mai sănătos.

Dietă

Activitățile fizice combinate cu o dietă potrivită sunt principalele elemente pentru un stil de viață sănătos. Mesele în sezonul rece pot fi mai calorice decât în restul anului, iar ele trebuie ținute sub control pentru o dietă echilibrată.

O evaluare a dietei animalului de companie și chiar apelarea la sfaturile medicului veterinar, pentru a afla dacă îi asigurați nivelul necesar de nutrienți, ar putea feri animăluțul de alte afecțiuni mai târziu. Foarte important este să vă asigurați că animalul vostru are suficientă apă pe parcursul zilei, iar în cazul în care acest aspect a fost neglijat în trecut, ar trebui să-i acordați toată atenția în noul an.

Acum este și momentul pentru a face o planificare a meselor, astfel încât să includeți și mâncare gătită special pentru animalul de companie. Iar lista cu alimente care le pot fi date sau interzise este lungă și poate fi consultată aici.

Igienă adecvată

Îngrijirea corectă a animalului de companie este nu doar necesară, dar este și o modalitate prin care arătăm gratitudine pentru faptul că ele fac parte din viața noastră, pentru energia pozitivă pe care o aduc, pentru faptul că îmbunătățesc starea mentală și fizică a stăpânului. În timp ce unele persoane le oferă animăluțelor un adevărat răsfăț la saloane specializate pe înfrumusețarea câinilor și pisicilor, se poate începe de acasă cu câteva dintre aceste operațiuni, precum curățarea urechilor, spălările periodice sau chiar tăierea unghiilor. Însă, dacă nu aveți experiența necesară, puteți lăsa unghiile în seama specialiștilor, mai ales că nu este costisitoare. O activitate care unora dintre animale s-ar putea să le placă foarte mult este perierea lor și eliminarea excesului de blană. La fel de importantă, dar de multe ori neglijată este igiena orală, iar pentru aceasta există mai multe produse specializate atât pentru câini, cât și pentru pisici, inclusiv periuțe de dinți.

Pentru toate acestea, este bine să aveți mai întâi o discuție cu medicul veterinar, care vă poate da sfaturi corecte privind o îngrijirea adaptată la condițiile medicale ale animalului pe care îl aveți.

Programarea vizitelor la medic

Tot la medicul veterinar trebuie să ajungeți măcar o dată pe an, dacă nu este posibil mai des, pentru controalele periodice, pentru vaccinul anual. Chiar dacă animalul se află într-o stare bună de sănătate, prevenția este foarte importantă, iar astfel puteți avea și un parcurs din punct de vedere medical al câinelui sau pisicii.

În cazul animalelor cu probleme de sănătate, este foarte importantă o atentă planificare a tratamentului lor. Puteți folosi diverse aplicații sau remindere disponibile și în calendarele de pe telefoanele mobile sau chiar desktop.

Focus pe timp de calitate

Specialiștii în dresaj și reabilitare recomandă adesea ca timpul petrecut cu animalul de companie să fie unul de calitate. Spre exemplu, în cazul celor care lucrează de acasă o recomandare ar fi să nu stea cu animalele de companie tot timpul în preajma lor, dacă nu le pot acorda atenție. De preferat sunt pauzele mai dese, când chiar putem să ne jucăm cu ele, să le plimbăm, să le oferim un timp de calitate.

Un aspect important de avut în vedere în noul an este socializarea și stimularea animalelor. O plimbare în parc, întâlnirea cu alți câini îi ajută să-și dezvolte abilitățile lor sociale.

Prin crearea unui mediu confortabil și sigur, care să includă toate aceste aspecte, le oferim animalelor de companie o viață mai bună alături de noi. Putem face acest lucru încă de la începutul anului, cu o planificare în prealabil, reflectând asupra lucrurilor pe care le-am făcut bine în anul anterior, dar și a celor care pot fi îmbunătățite.

Iar pentru cei care încă nu au un animal de companie, acesta este un bun moment pentru a lua o decizie care ar putea să le îmbunătățească viața. Un animal înseamnă multă bucurie, dar și responsabilitate.

Surse: getfursure.com, zoetispetcare.com, lepuppery.com, freshpet.com

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: freepik.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *