sursa foto: Facebook
Câinele Andrei este unul dintre cele mai grave și tulburătoare cazuri de cruzime asupra animalelor. Nu doar că frânge inimi, ci și ridică întrebări despre umanitate, compasiune și responsabilitate într-o societate în care animalele fără stăpân devin, adesea, victime ale indiferenței.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cazul lui Andrei, câinele care a venit pe lume cu o funie de sârmă în jurul trupului
Asociația „Casa lui Patrocle – Animal Rescue” continuă să scoată la lumină povești cutremurătoare. Cazul lui Andrei, un câine mutilat încă e la naștere, este poate unul dintre cele mai grăitoare exemple ale cruzimii care se desfășoară zilnic în România.
Andrei nu s-a bucurat niciodată de inocența puilor de câine. El a venit pe lume purtând în jurul trupului o funie de sârmă, o „centură a durerii”, care i-a secționat burta zi de zi, anotimp după anotimp. Nu se știe cine i-a pus-o, dar semnele arată clar că această sârmă nu era un simplu accident, ci un act de nepăsare sau cruzime. Trupul său, strâns cu brutalitate, a crescut în jurul acelei constrângeri metalice, care i-a mutilat organele și i-a provocat suferință permanentă.
Acest câine și-a început viața deja condamnat, cu o funie de sârmă înfășurată strâns în jurul trupului, o improvizație grotescă ce i-a devenit, ani la rând, centură de tortură.
Acea sârmă, probabil montată de mâna unui om, s-a strâns tot mai adânc odată cu creșterea lui. A pătruns în carne, i-a secționat burta, i-a lezat organele. Fiecare anotimp aducea cu sine o nouă rană, o altă infecție, o nouă durere. Trupul i-a fost mutilat din interior spre exterior, iar sufletul i-a fost sculptat în frică.
Un trup epuizat și o dorință de viață
Într-o zi, așa cum se întâmplă în poveștile salvatorilor care nu renunță, Andrei a fost găsit. Cineva l-a descoperit într-o stare critică, aproape epuizat, incapabil să mai lupte, dar cu o scânteie de viață care încă ardea în el. A fost nevoie de tranchilizare pentru a-l prelua. Nu din cauza agresivității, ci din cauza durerii și a fricii. Trupul îi era o rană vie, dar privirea trăda o disperare tăcută: voia să fie salvat.
Și a fost. A început un lung și anevoios proces de tratamente, intervenții medicale, îngrijire și răbdare. Timpul a reușit să-i vindece pielea, să-i cicatrizeze rănile, să-i aline durerile fizice. Dar trauma, acea groază adânc implantată în privire, a rămas și încă îl bântuie.
Un trup „scris între paranteze” și o libertate deformată
Astăzi, Andrei aleargă. Cu pași rapizi, cu energia unui câine care pare, la prima vedere, recuperat. Dar dacă îl privești cu atenție, trupul lui spune altceva. Talia este atât de subțire, de parcă viața l-ar fi desenat greșit, ca pe o notă de subsol între paranteze. E un animal viu, dar cu un trecut greu. Aleargă ca să uite, dar nu poate.
Andrei nu va fi adoptat
Este greu de spus, dar sinceritatea este necesară. Pe Andrei nu-l va adopta nimeni, susține asociația Casa lui Patrocle. Nu pentru că nu ar merita, ci fiindcă suferințele din trecut l-au transformat într-un câine greu de integrat într-o viață de familie obișnuită. E speriat, e nesigur, iar rănile dinăuntrul lui nu pot fi cusute cu jucării sau mângâieri ocazionale.
El rămâne în adăpost. La fel ca mulți alți câini cu povești asemănătoare. Animale „zdrențuite pe dinăuntru”, cum îi descriu cei de la Asociație, imposibil de dat mai departe, dar imposibil de ignorat. Și tocmai de aceea, Casa lui Patrocle le-a devenit acasă.
„Andrei a venit pe lume cu o funie de sârmă în jurul trupului: o centură de chin care i-a secționat burta, organ cu organ, anotimp după anotimp. L-am preluat tranchilizat, lacom după eliberare și aproape sfârșit de puteri, iar timpul i-a cicatrizat pielea, i-a închis rănile, dar nu și groaza. Azi aleargă cu talia îngustă de parcă viața l-ar fi rostit din greșeală între paranteze, însă ochii lui păstrează amintirea iadului în care câinii nimănui trăiesc, aici, în România.
Pe Andrei nu-l va adopta nimeni. Nici pe ceilalți rămași cu noi, zdrențuiți pe dinăuntru, imposibil de dat mai departe. Dar le putem cumpăra liniștea, mâncare, vizite la veterinar și, uneori, vise. Dacă povestea lui ți-a strâns inima, lasă o fărâmă de lumină: donează azi. Orice sumă oprește o rană din a se redeschide. Orice gest ne spune că nu suntem singuri în lupta de a vindeca ceea ce lumea a ales să uite!”, scriu cei de la Casa lui Patrocle în mediul online.
Ajutorul oamenilor, singura lor formă de siguranță
Acești câini trăiesc azi doar datorită persoanelor care aleg să se implice. Hrană, tratamente medicale, adăpost, intervenții veterinare periodice, toate acestea costă. Iar pentru animalele care nu pot fi adoptate, ajutorul iubitorilor de animale este literalmente singura șansă. Îl poți ajuta pe Andrei AICI.
