Măgarul fugit de acasă, găsit după 5 ani trăind printre elani sălbatici. O poveste de adaptare inedită

sursa foto: CNN sursa foto: CNN

În urmă cu cinci ani, măgarul Diesel, animalul de companie al familiei Drewry din Auburn, California, a dispărut în timpul unei drumeții lângă Clear Lake. Deși familia a organizat căutări voluntare timp de săptămâni întregi, toate eforturile s-au dovedit a fi zadarnice. Ultima dată când Diesel a fost văzut a fost într-o imagine surprinsă de o cameră de monitorizare, la câteva luni după dispariție, scrie CNN.

Măgarul pierdut și regăsit după 5 ani

Măgarii au devenit o alegere neobișnuită, dar tot mai populară ca animale de companie. Cunoscuți pentru personalitatea lor calmă, inteligența și afecțiunea față de oameni, măgarii oferă o experiență diferită față de animalele de companie tradiționale precum câinii sau pisicile. Deși sunt adesea asociați cu munca la fermă, aceștia se dovedesc a fi tovarăși loiali și prietenoși în mediul domestic. Însă, povestea măgărușului Diesel s-a viralizat în mediul online, după ce a dispărut în urmă cu cinci ani și a fost văzut acum cu o turmă de elani sălbatici.

În vară, un vânător a făcut o descoperire incredibilă: în timp ce explora o zonă din apropierea locului unde măgarul Diesel dispăruse, a întâlnit o turmă de elani care părea să aibă un nou membru neobișnuit: un măgar fericit și sănătos. Max Fennell a filmat întâlnirea și a distribuit clipul pe rețelele sociale.

Diesel e adaptat și fericit într-o turmă de elani sălbatici

Terrie și Dave Drewry, proprietarii lui Diesel, au fost încântați să-l revadă pe Diesel după atâta timp: „A fost uimitor. Era ca și cum, o, Doamne. În sfârșit l-am văzut. Acum știm că este bine, fericit și sănătos, iar asta a fost o ușurare”.

Cu toate că bucuria de a-l găsi pe Diesel a fost imensă, familia Drewry a decis să nu încerce să-l recupereze: „Să-l prindem ar fi aproape imposibil”, a explicat Terrie. „Acum este cu adevărat un măgar sălbatic. Este acolo, făcând ceea ce a fost menit să facă”.

Măgarul Diesel, în vârstă de aproximativ opt ani și cu o speranță de viață de până la 40 de ani, și-a găsit un nou cămin alături de turma de elani. Deși cele două specii sunt complet diferite, ele au învățat să se înțeleagă și să trăiască împreună ca o familie.

Familia Drewry a adoptat alți măgari după dispariția lui Diesel și se bucură de faptul că fostul lor animal de companie trăiește acum în sălbăticie, așa cum a fost destinat. Această poveste neobișnuită ilustrează cum animalele pot găsi modalități noi de a se adapta chiar și în circumstanțe neașteptate.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

sursa foto: CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *