O echipă formată din oameni de ştiinţă şi gardieni forestieri a reintrodus circa 150 de ţestoase gigantice pe insula Floreana, din arhipelagul Galapagos, unde aceste animale au dispărut în urmă cu peste un secol, a anunţat vineri Ministerul Mediului din Ecuador, informează AFP, potrivit Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Peste 150 de ţestoase, reintroduse pe o insulă din Galapagos
Odată debarcaţi pe insulă, pădurarii au parcurs şapte kilometri cărând în spate cele 158 de reptile transportate în lăzi, traversând ”terenuri vulcanice şi zone cu acces dificil pentru a transporta ţestoasele până la locul unde au fost eliberate în natură, supraveghind buna lor adaptare la mediul natural”, a indicat ministerul într-un comunicat.
Ţestoasele eliberate în sălbăticie provin dintr-o crescătorie din Parcul Naţional Galapagos, unde un program specializat a fost dezvoltat pornind de la ţestoasele găsite pe insula Isabela, care prezintă un profil genetic foarte apropiat de specia endemică din Floreana, a explicat Ministerul. Fiecare animal a trecut printr-o carantină prelungită şi a fost marcat cu un cip electronic pentru identificare înainte de a fi trimis pe insula Floreana.
Insula care a inspirat teoria lui Charles Darwin
Arhipelagul Galapagos, situat la o distanţă de 1.000 de kilometri în largul Ecuadorului, posedă o faună şi o floră unice în lume. Ecosistemul lui fragil face parte din patrimoniul mondial al umanităţii şi a servit drept teren de studiu pentru naturalistul britanic Charles Darwin, autorul, în secolul al XIX-lea, al teoriei evoluţiei speciilor.
”Pentru prima dată în mai bine de un secol, Floreana găzduieşte din nou ţestoase gigantice, o specie care joacă rolul strategic de ingineri ai ecosistemului: împrăştie seminţe, reglează vegetaţia şi contribuie la regenerarea habitatului natural”, a mai precizat Ministerul, transmite Agerpres.
Odată cu această operaţiune, Floreana, cu o suprafaţă de 173 de kilometri pătraţi, ”se impune ca o referinţă mondială în materie de restaurare integrală a unei insule locuite”, a adăugat instituţia.
Ţestoase, dar şi păsări
De un deceniu cercetătorii lucrează la reintroducere altor 12 specii endemice în Floreana, prima insulă din Galapagos care a fost locuită de oameni. În 2023, guvernul a deschis pe insulă un laborator pentru biodiversitate destinat studiului şi supravegherii speciilor, înainte să organizeze o operaţiune pentru reintroducerea cintezelor, bufniţelor şi a altor ţestoase.
În acelaşi an, Ecuadorul a obţinut reducerea cu circa un miliard de dolari a datoriei sale comerciale externe în schimbul alocării sumei de 450 de milioane de dolari pentru conservarea Galapagos.

FOTO Unsplash





