În adăposturile din România trăiesc mii de animale care nu au cunoscut niciodată căldura unei familii. Unul este Ares, un câine care, de aproape opt ani, trăiește o viață de așteptare. Asociația Kola Kariola a relatat pe internet cazul emoționant al acestui patruped care merită mai mult decât pereții reci ai unui adăpost.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Timpul nu i-a fost prieten și nici oamenii, în ciuda sufletului său blând și devotat. Ares este exemplul zecilor de mii de câini din România care își duc viața în spatele gratiilor unui adăpost, fără să cunoască vreodată căldura unui cămin. Însă Asociația Kola Kariola nu renunță la el. Și nici noi nu ar trebui.
Ares nu a trăit în puf și nici pe o canapea moale. Patrupedul a venit pe lume într-un mediu greu, dar a avut norocul să fie preluat de asociație. Era un pui atât de mic încât a trebuit hrănit la biberon. Zilnic, voluntarii au avut grijă de el, i-au oferit siguranță și afecțiune, chiar și în lipsa unei familii permanente.
Ares era vesel, energic și iubea joaca împreună cu frații lui. Părea că are tot viitorul înainte și că, asemenea celorlalți, își va găsi rapid o familie care să-l iubească și să-l îngrijească. Dar nu a fost așa.
Timpul a trecut. Și toți, în afară de el, au plecat
Pe măsură ce frații lui au fost adoptați, rând pe rând, Ares a rămas în adăpost. Zilele au devenit luni, iar lunile s-au transformat în ani. Inițial speriat, apoi resemnat, timpul l-a transformat într-un câine adult care nu mai așteaptă cu entuziasm la poartă. El a rămas “cel uitat”, cu ochii triști și cu un suflet blând care nu a cunoscut niciodată altceva decât rutina vieții în adăpost.
La aproape 8 ani, Ares încă mai visează la o familie
Astăzi, Ares este un adult liniștit, care se bucură de fiecare mângâiere, privire caldă și clipă de atenție. Viața i-a fost redusă la puțin, dar se mulțumește cu acel puțin. Însă nu este prea târziu. Patrupedul încă mai poate spera. Și noi, împreună cu cei de la Asociația Kola Kariola, refuzăm să credem că aceasta va fi întreaga lui poveste.
Câinele merită mai mult: un cămin adevărat
Ares nu este doar un simplu câine „din adăpost”. Are suflet bun, e loial și blând și necesită iubire, răbdare și o șansă. O casă unde să se simtă în siguranță. Stăpânii care îl vor primi trebuie să știe că primesc mai mult decât un animal de companie! Se aleg cu un prieten devotat, recunoscător pentru fiecare gest de iubire.
Fii schimbarea din viața lui Ares
Asociația Kola Kariola lansează un apel: ajutați-l pe Ares să-și găsească familia! Cererile de adopție pot fi trimise AICI. Nu este niciodată prea târziu să salvezi un suflet, iar în cazul lui Ares, această șansă poate însemna totul.
Chiar dacă nu ai posibilitatea să îl adopți, îl poți ajuta altfel. O simplă distribuire a poveștii lui Ares îl aduce în fața ochilor cuiva care îl caută de o viață. Fiecare gest contează. Fiecare click poate fi începutul unei noi vieți.

sursa foto: Kola Kariola / Facebook





