O cățelușă a fost abandonată în parcarea unui supermarket din statul american Michigan. Animalul cu blana neagră și ochii blânzi avea un bilețel legat de zgarda sa. Pe bilețel era un mesaj scris de mână de cel care l-a abandonat.
„Numele meu este Rukey! Vă rog, ajutați-mă! Luați-mă acasă”, a fost mesajul de pe biletul pe care animalul speriat îl purta la gât.
Niște persoane au găsit-o pe Rukey și au dus-o la un adăpost de animale din apropiere. Acolo, micuțul animal a fost îngrijit, iar personalul medical i-a spus povestea pe rețelele sociale. În scurt timp, cățelușa a fost adoptată de o familie iubitoare.
Cățelușa a ajuns la un adpost de animale, de unde a fost rapid adoptată de o familie iubitoare
Angela Hollinshead, directoarea adăpostului din Kent County a publicat pe Facebook câteva fotografii cu Rukey și i-a transmis un mesaj blând celui care a lăsat animalul în parcarea unui magazin alimentar. Directoarea a precizat că se gândește că o situație foarte dificilă l-a făcut pe stăpân să renunțe la o așa minune de animal.

„Persoanei care a trebuit să ia decizia sfâșietoare de a abandona cățelul, vă rugăm să știți că Rukey este în siguranță și este iubită de personalul nostru. Personalitatea ei blândă ne-a cucerit deja inimile și ne vom asigura că este îngrijită și că își va găsi o familie minunată și iubitoare. Putem doar să ne imaginăm cât de dificilă a fost această alegere pentru dumneavoastră și sperăm sincer că veți avea parte de zile mai bune în viitor.
De asemenea, dorim ca dumneavoastră și comunitatea din Kent County să știți că există ajutor disponibil. Dacă întâmpinați dificultăți în a vă hrăni pe dumneavoastră sau pe animalul dumneavoastră de companie, vă rugăm să ne contactați. Vă putem ajuta cu alimente, vă putem pune în legătură cu serviciile sociale și vă putem facilita alte resurse, după caz.
Vă reamintesc să fiți amabili cu dumneavoastră și cu ceilalți. Nu știm niciodată cu ce lupte se confruntă cineva în tăcere. Dacă aveți nevoie de ajutor, vă rugăm să cereți. Scopul nostru este să păstrăm animalele de companie și familiile împreună și vom face tot ce ne stă în putință pentru a oferi resurse care să sprijine și să păstreze legătura dintre om și animal”, a transmis pe Facebook directoarea adăpostului.

La scurt timp după ce directoarea adăpostului a anunțat că că Rukey e disponibilă pentru adopție, o familie a și venit să o ia acasă.
„Rukey a primit un carnet de sănătate de la medicul veterinar al adăpostului nostru și a fost pus la dispoziție pentru adopție. O familie minunată a întâlnit-o pe Rukey. Ea a plecat spre noua ei casă, aducând bucurie noii ei familii! Mulțumim tuturor celor care au urmărit această poveste. Vă rugăm să nu uitați să alegeți bunătatea”, a transmis directoarea Angela Hollinshead.