SoulCube este un dispozitiv memorial holografic lansat pe platforma de crowdfunding Kickstarter. Acesta găzduiește un avatar interactiv al unui animal de companie decedat.
Creatorii, din Coreea de Sud, au stabilit un prag de finanțare de 10.000 de dolari pentru proiect, dar au strâns deja peste 18.000 de dolari, cu 10 zile înainte de terminarea campaniei.
Dispozitivul își propune să amelioreze trauma cauzată de pierderea unui animal de companie drag, o experiență care afectează atât copiii, cât și adulții.
Clienții care comandă dispozitivul vor trimite prin e-mail clipuri video și imagini cu animalul lor de companie. Pe baza acestora, dezvoltatorii vor crea un cub high-tech, înzestrat cu inteligență artificială, care include avatarul animalului respectiv. Dispozitivul detectează fața utilizatorului, iar avatarul reacționează la aceasta. Mai mult, există senzori care răspund la mișcările mâinilor, permițând utilizatorilor să ofere chiar recompense virtuale animalului 3D din cub.
În acest moment, sunt suportate 26 de rase de câini, precum și principalele rase de pisici (nu sunt precizate).
Cubul va fi livrat, dacă totul merge bine, în două versiuni de dimensiuni diferite. Cel mic poate fi comandat pe Kickstarter la prețul promoțional de 600 de dolari, iar cel mare la prețul de 1.500 de dolari. Livrările ar trebui să înceapă la jumătatea acestui an.