Terapia cu pisici. Când este recomandată, cum te poate ajuta în gestionarea stresului

Sursa foto: Pixabay Sursa foto: Pixabay

În ultimii ani, terapia cu pisici a câștigat popularitate datorită numeroaselor sale beneficii pentru sănătatea mentală și fizică. Deși câinii sunt adesea asociați cu acest tip de terapie, pisicile, având comportamentul liniștitor și calmant, s-au dovedit a fi la fel de eficiente în tratarea tristeții. Interacțiunea cu aceste animale de companie poate reduce nivelul de stres și îmbunătăți calitatea vieții, notează Euronews.

Ce este terapia cu pisici

Terapia cu pisici este un fel de intervenție terapeutică bazată pe animale special selectate și antrenate.

„Un animal de terapie este un animal care a fost evaluat pe baza capacității lui de a cunoaște oameni noi, nu doar de a tolera interacțiunea, ci și de a se bucura activ de ea”, susține Taylor Chastain Griffin, directorul național pentru avansarea intervențiilor asistate de animale la Pet Partners.

Când este indicată terapia cu pisici

Terapia cu pisici este recomandată în diverse contexte, în special atunci când te confrunți cu probleme de sănătate mentală sau emoțională, cum ar fi:

Anxietate și stres

Pentru persoanele care se confruntă cu anxietate sau stres cronic, prezența unei pisici poate fi extrem de liniștitoare. Mângâierea blănii și simpla prezență a unei pisici care toarce pot induce o stare de calm și relaxare, ajutând la scăderea tensiunii nervoase, potrivit unui studiu citat de Newsweek.

Depresie

Persoanele care suferă de depresie pot beneficia de pe urma terapiei cu pisici datorită naturii lor afectuoase și loiale. Pisicile nu judecă și oferă o companie constantă, ceea ce poate ajuta la diminuarea sentimentelor de singurătate. Responsabilitatea de a avea grijă de o pisică oferă, de asemenea, un scop zilnic, ceea ce poate motiva persoanele depresive să se ridice din pat și să interacționeze cu lumea din jurul lor.

Tulburare de stres post-traumatic

Terapia cu pisici este utilizată cu succes în cazul persoanelor care suferă de tulburare de stres post-traumatic, oferind sprijin emoțional și ajutând la gestionarea simptomelor.

Sănătatea fizică

Terapia cu pisici nu este benefică doar pentru sănătatea mentală, ci și pentru cea fizică. Interacțiunea cu pisicile poate reduce tensiunea arterială și îmbunătăți sănătatea cardiovasculară. În plus, poate stimula sistemul imunitar, contribuind astfel la o stare fizică bună.

Autism

Copiii și adulții cu autism pot beneficia de terapia cu pisici datorită comportamentului blând și previzibil al lor. Felinele sunt o companie liniștitoare și ajută la îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale, stimulând interacțiunea pașnică.

Cum te poate ajuta terapia cu pisici

Reduce stresul și anxietatea

Simplul obicei de a mângâia o pisică poate declanșa o reacție de relaxare, ajutând la calmarea sistemului nervos și la reducerea tensiunii din organism. Torsul pisicii este recunoscut pentru efectul său liniștitor, acționând ca un fel de „meditație auditivă”.

Îmbunătățește starea emoțională

Prezența constantă a unei pisici în viața ta este un sprijin emoțional valoros. Simpaticul animăluț te poate ajuta să depășești momentele dificile, oferindu-ți companie fără a pune presiune asupra ta să te angajezi în conversații sau interacțiuni complicate.

Calitatea somnului e mai bună

Multe persoane găsesc relaxant să adoarmă lângă o pisică. Prezența felinei ajută la inducerea unui somn mai liniștit și odihnitor, ceea ce contribuie la o starea de sănătate bună.

Terapia cu pisici poate fi un sprijin neprețuit pentru persoanele care se confruntă cu diverse probleme de sănătate mentală și emoțională. Prezența acestor animale aduce alinare și reduce stresul, fiind un adevărat balsam emoțional.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *