Un apartament prea mic ne poate afecta animalul de companie? Ce spune un veterinar

Foto: Canva Foto: Canva

Spațiul redus al locuinței noastre poate deveni apăsător nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele noastre de companie. Deși acestea sunt adesea considerate parte din familie, uneori neglijăm efectul pe care o casă sau un apartament mic îl poate avea asupra necuvântătoarelor.

Spațiul limitat poate avea un impact semnificativ asupra sănătății mintale a animalelor de companie, mai ales pentru speciile și rasele care necesită stimulare fizică și mentală regulată. Acesta poate afecta sănătatea mintală a animalelor noastre, provocând plictiseală, comportament distructiv, stres și lipsa de mișcare”, a precizat pentru PetsCats.ro dr. Mădălina Labeș, medic veterinar.

Cum să-i fie bine animalului în casa noastră mică

Totuși, o casă sau un apartament mic nu înseamnă că nu putem avea un animal de companie.

Potrivit specialistului, putem avea în vedere câteva soluții pentru reducerea impactului unei locuințe cu suprafață limitată:

1. Crearea unui mediu stimulativ

    • Pentru câini: Jucării interactive (cum ar fi diferite puzzle-uri cu recompense); rutine de antrenament mental (comenzi noi, exerciții distractive).
    • Pentru pisici: Locuri de cățărat, precum copaci pentru pisici sau rafturi la înălțime; jucării interactive (șoareci cu miros de iarba pisicii, lasere).

2. Plimbări și exerciții regulate

    • Câinii: Plimbările zilnice și joaca în aer liber sunt esențiale.
    • Pisicile de interior: Amenajați un spațiu sigur pe balcon sau folosiți hamuri speciale pentru plimbări (dacă le scoateți afară, dr. Labeș recomandă ca deparazitarea externă să fie la zi pentru a evita puricii sau căpușele).

3. Organizarea spațiului în funcție de nevoi

    • Zone separate: Creați locuri pentru odihnă, joacă și hrană pentru animal.
    • Ascunzișuri: Asigurați-vă că există locuri liniștite pentru a se retrage, mai ales pentru pisici.

4. Interacțiune și companie

    • Oferiți timp pentru joacă și mângâiere zilnic.
    • În măsura în care este posibil, adoptarea unui alt animal compatibil poate oferi stimulare socială.

5. Reducerea stresului ambiental

    • Zgomote: Folosiți zgomot alb sau muzică relaxantă pentru a acoperi zgomotele externe.

6. Acces la stimuli naturali

    • Ferestre: Amplasați un loc de observare pentru pisici.
    • Arome noi: Adăugați mirosuri naturale (plante sigure, cum ar fi iarba pisicii).

„Crearea unui mediu care să stimuleze și să îndeplinească nevoile instinctuale ale animalului poate compensa lipsa de spațiu și îmbunătăți calitatea vieții acestuia”, adaugă dr. Mădălina Labeș.

Foto: Canva

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Foto: Canva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *