Un presupus contrabandist de păianjeni a fost prins în Peru cu sute de tarantule legate de corpul său, în timp ce părăsea capitala statului, transmite publicația NZ Herald.
Suspectul sud-coreean a ascuns peste 300 de tarantule, aproximativ 100 de centipede și nouă furnici glonț în pungi mici de plastic, dar a fost reperat de agenții de securitate la aeroport, potrivit ABC News.
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a încercat să transporte clandestin încărcătura sa de creaturi din Lima în Coreea de Sud, dar a fost împiedicat când paznicii au observat că zona stomacului său era suspect de „umflată”.
El a fost arestat, iar vietățile au fost predate serviciilor de protecție a animalelor, a declarat Pilar Ayala, biolog în cadrul Serviciului Național de Silvicultură și Faună din Peru.
„S-a observat că cetățeanul plasase aceste specimene în pungi mici cu fermoar, împreună cu hârtie de filtru”, a declarat Ayala. „Acestea erau fixate în jurul corpului său, fiind conținute de două brâuri.”
Contrabanda cu păianjeni este o afacere extrem de profitabilă, condusă în mare parte de colecționari privați. Expertul Alice Hughes, profesor de biologie la Universitatea din Hong Kong, a avertizat că acești colecționari sunt obsedați de hobby-ul lor, încercând să adune cât mai multe exemplare.
„Tarantulele sunt deosebit de vulnerabile la braconaj, pentru că sunt longevive – unele trăiesc până la 30 de ani – iar femelele se reproduc târziu și rar”, a explicat Chris Hamilton, profesor de studiul insectelor la Universitatea Idaho, pentru BBC.
Recent, un curator al unui muzeu din Statele Unite a fost acuzat în luna mai că a încercat să introducă ilegal 1.500 de scorpioni morți și un număr de păianjeni prin aeroportul din Istanbul.
Cu toate acestea, curatorul a negat orice infracțiune, susținând că poliția turcă nu a ținut cont de permisele guvernamentale pe care le avea asupra sa. Ulterior, acesta a fost eliberat fără acuzații.