Vaccinarea animalelor de companie: Ce reacții sunt normale și când trebuie să te îngrijorezi

O pisică se află la veterinar, este ținută de proprietar în timp ce medicul se pregătește să-i administreze un tratament. Sursa foto: Pexels

Primele luni din viața unui animal de companie sunt importante pentru dezvoltarea lui armonioasă pe termen lung. Vitale pentru sănătatea prietenului blănos sunt vaccinurile, care previn apariția unor afecțiuni odată cu înaintea în vârstă. Deși reacțiile de după pot crea panică pentru stăpâni, în acest articol vei afla că în majoritatea cazurilor sunt normale și nu sunt motive de îngrijorare

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Cum este stabilită schema de vaccin pentru un animal de companie

După ce ai adoptat un animal de companie, prima oprire trebuie să fie la cel mai apropiat cabinet veterinar. Acolo, medicul va face un consult și va putea constata ce rasă este animalul, care sunt specificațiile sale și mai apoi o să-i întocmească un carnet de sănătate. Pe acel carnet de sănătate vor fi notate toate vaccinurile de care patrupedul are nevoie și la ce perioadă de timp. 

Înainte de orice vaccin, trebuie să fii sigur că animalul tău este deparazitat complet, atât pe interior cât și pe exterior, mai ales în cazul pisicilor, notează zooplus.ro. În caz contrar, sistemul imunitar va fi slăbit complet. Datorită vaccinului, animalul formează anticorpi ce-l ajută în combaterea infecțiilor.

Atât în cazul câinilor, cât și al pisicilor, vaccinarea poate începe după ce împlinesc 8 săptămâni și nu mai târziu de 12 săptămâni. La fiecare animal, vaccinurile diferă. Spre exemplu, primele vaccinuri la câini sunt împotriva adenovirusului, jigodiei canine, parvoviroza canină, virusul paragripal sau rabic. La pisici, principalele afecțiuni pe care le previn primele vaccinuri sunt panleucopenia și răceala felină, de care și pisicile de apartament pot suferi. Pisoii sunt protejați în primele săptămâni de anticorpii oferiți de mamă, așa că își pot crea propria imunitate până la maxim 12 săptămâni. 

O boală gravă de care pot suferi câinii dacă nu sunt vaccinați din timp este bordetella sau tusea canină. Este contagioasă și se manifestă prin tuse persistentă, ce poate duce la o afecțiune pulmonară gravă.  

În cazul pisicilor, puteți lua în considerare vaccinarea contra leucemiei feline, peritonita infecțioasă felină sau rinita/clamidioza.

Reacțiile de după vaccin

După momentul vaccinului, substanța introdusă în organismul animalului va începe să-și facă efectul. Pentru stăpânii noi, reacțiile de după pot părea neobișnuite și creează impresia că animalul trebuie dus la veterinar pentru consult. Există totuși reacții adverse la vaccin care sunt normale și arată că acesta și-a făcut efectul. Printre aceste reacții se numără: durere în locul în care a avut loc înțepătura sau o mică umflătură, stare de apatie și letargie, apetit scăzut. Aceste reacții vor persista în primele 24, maxim 48 de ore. Trebuie să urmăriți simptomele mai agresive, cum ar fi dificultățile de respirație, scăderea tensiunii arteriale sau leșinul.

După prima doză de vaccin, medicul veterinar va decide cât de des trebuie să vii cu animalul tău de companie pentru rapel. Stăpânii de animale declară că sunt chemați anual, însă în funcție de rasă și alte probleme de sănătate, medicul va realiza o schemă de vaccin corectă.

  • Catinca Andrușcă este redactor la Pets&Cats și studentă la masterul de Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism din București. La început de drum în presă, a făcut practică la redacția Tele7Abc, Profm iar în prezent colaborează cu redacția Școala9. Nu iubește fiecare parte din jurnalism, dar iubește să afle poveștile oamenilor, să le dea o voce și e îndrăgostită de jurnalism narativ. A decis să se scrie la Pets&Cats datorită cățelușei pe care a avut-o timp de 13 ani, pentru că și-a dorit să facă ceva în memoria ei. Iubește animalele și vrea să le dea și lor o voce care să fie auzită.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Pexels

By Catinca Andrușcă

Catinca Andrușcă este redactor la Pets&Cats și studentă la masterul de Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism din București. La început de drum în presă, a făcut practică la redacția Tele7Abc, Profm iar în prezent colaborează cu redacția Școala9. Nu iubește fiecare parte din jurnalism, dar iubește să afle poveștile oamenilor, să le dea o voce și e îndrăgostită de jurnalism narativ. A decis să se scrie la Pets&Cats datorită cățelușei pe care a avut-o timp de 13 ani, pentru că și-a dorit să facă ceva în memoria ei. Iubește animalele și vrea să le dea și lor o voce care să fie auzită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *