Bogdan Drăcea, unul dintre oamenii care și-au dedicat viața animalelor abandonate, trage un semnal de alarmă: „Fără empatie în adăposturi, nu faci nimic. Trebuie să-ți pese ca să miști ceva cu adevărat.” În România, prea puțini par să mai simtă asta, iar rezultatul se vede în adăposturi supraaglomerate, câini chinuiți și fonduri dispărute în buzunare „prietenoase”.
Drăcea vrea să schimbe fața adăposturilor din România
Visul lui Bogdan? Un adăpost construit de la zero, pe banii lui, fără compromisuri, fără interese ascunse. Un loc unde animalele să aibă spațiu, protecție, hrană și oameni dedicați. „Mi-aș dori să nu se mai fure banii și mâncarea care ar trebui să ajungă la animale. Și să existe controale reale, nu doar pe hârtie”, spune el.
Problema e veche, dar soluțiile sunt simple: sterilizări serioase, manageri responsabili în adăposturi și aplicarea legii. „Nu e normal să se dea bani pentru câini eutanasiați în loc să investești în prevenție. Dacă s-ar face sterilizări pe bune, în câțiva ani nu am mai vedea animale pe străzi.”
Bogdan are o asociație care salvează animalele neajutorate și speră ca peste cinci ani să aibă cel mai tare adăpost din țară, nu pentru faimă, ci pentru a demonstra că schimbarea se poate face cu suflet, nu cu interese. Și poate, într-o zi, România nu va mai fi locul unde câinii fără stăpân mor în tăcere.
Vezi tot ce a zis Drăcea în materialul video de mai jos.
Citește și:
PetPhone: Telefonul pentru animale care îți lasă pisica sau câinele să te sune când le e dor de tine

Sursa foto: Arhiva personală / Bogdan Drăcea






ESTE o realizare nemaipomenită,dacă faceți așa ceva în țara asta in care sunt,, fapte nenorocite,,ce se fac către câini ! Și nu mai pot să scriu,că mă apucă plânsul și am imagini cu hingheri și poliția locală la Buzău,ce fac bieților câini ! Înapoiată țară!
Ați auzit vreodată de ” falansterul din Scăieni ? ” Când trăiești Intr o lume ” nebuna , nebuna , ne una de legat ” este o mare reușită sa treci de faza de proiect . De ce ? Se zice că în iad la fiecare țară era un cazan și la fiecare cazan era un paznic înarmat că nimeni sa nu fuga . Numai la cazanul României nu era paznic . Intrigați ceilalți s au revoltat și Angela Merkel întreabă de ce la cazanul României nu e paznic . Răspunsul sună așa : pai nu vedeți ? Cum se ridică unu sa faca ceva se găsesc o sută sa l tragă înapoi . Sunt satul de ” gălăgia asta cu protecția animalelor . Am cautat un câine de talie mare pentru paza curte . Nici macar nu m am putut apropia de adăpost ( la baia mare ) . Puteam sa iau mașină și sa fac o vizita la stane , dar tot auzind de câini ăștia ai nimănui am crezut că , da pot sa ofer sprijin . Am aflat că la adăposturi de fapt protectia animalelor e o afacere până la Paznicul adăpostului . Sunt bătrâni care mor . Cățelul trebuie dus sau preluat de cineva că altfel se plimba de nebun pe strada . Lipsa de responsabilitate la asociațiile de protectia animalelor sau interese de profit neimpozabil . Deci dragilor : vorbe în vânt și cu o floare nu se face primăvară .