VIDEO | Panteră a mafiei? Bulgaria, în alertă după ce o felină misterioasă ar fi scăpat din „colecția” unui interlop

panteră neagră Sursa foto: Unsplash / Britt Weckx

Drone, celulă de criză, avertizări pe telefoane și o comunitate întreagă cu sufletul la gură: o panteră neagră, posibil animal de companie al unui cap al crimei organizate din Bulgaria, bântuie de patru zile prin nord-estul țării, notează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Totul a început joi seară, când o înregistrare video tulburătoare a surprins o siluetă neagră cu o coadă lungă, alergând printr-un parc de lângă orașul Shumen. De atunci, zona e împânzită de drone cu camere termice, capcane și patrule înarmate.

„Nu avem informații noi pentru moment, căutările continuă”, a declarat viceguvernatorul regiunii, Diyan Dimitrov, care ține conferințe de presă zilnice de atunci.

Panteră sau leopard?

Experții au analizat imaginile și au stabilit că ar fi vorba despre un leopard negru – o felină extrem de rară, mai ales în libertate. Și aici vine partea interesantă: potrivit Poliției, animalul ar fi scăpat dintr-o grădină zoologică privată, acolo unde personaje din lumea interlopă bulgară își etalează puterea și averea cu astfel de „trofee” vii.

„Nu este un animal domestic, este un prădător care vânează”, avertizează Georgi Krustev, directorul unui parc național din zonă.

Motiv de glumă pe rețele, pericol real pe teren

Între timp, internetul s-a umplut de meme-uri, montaje AI și videoclipuri cu Chuck Norris ținând pantera în lesă. Ba chiar s-a lansat și un cântec dedicat felinei, devenit viral peste noapte, cu peste 75.000 de vizualizări în primele 24 de ore.

În spatele umorului de moment, autoritățile bulgare tratează incidentul cu maximă seriozitate, avertizând localnicii să evite zona și să raporteze orice semn al animalului.

Panteră scăpată, mafie, operațiuni speciale și viral pe social media — Bulgaria trăiește un scenariu de film. Rămâne de văzut dacă misteriosul prădător va fi capturat sau dacă legenda panterei din Shumen va bântui Balcanii mult timp de acum înainte.

Citește și:

VIDEO Exclusiv | Hilde Tudora: ”Educația despre protecția animalelor trebuie să fie obligatorie în administrație, nu o recomandare”

STUDIU: Peste jumătate dintre stăpânii de animale NU țin cont de mărimea animalului înainte să-l adopte

Sursa foto: Unsplash / Britt Weckx

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *