Alina Florescu ar fi vrut să devină și medic veterinar, și medic uman, iar terapia cu animale le îmbină într-o măsură pe amândouă. Totuși, luptă pentru drepturile animalelor și, spune ea, pentru drepturile mai multor categorii sociale, deoarece drepturile animalelor reflectă respectul unei societăți față de sine. Are și un vis: să dezvolte în România un program care câștigă popularitate în Occident – includerea câinilor în “Programe Intergeneraționale”, inițiative sociale în care persoanele în vârstă interacționează cu copiii. Cei mici îi învață pe adulți să utilizeze telefoanele și tabletele smart, cei în vârstă le transmit copiilor istoria locului sau îi învață să gătească, iar câinii sunt cei care îi fac fericiți pe toți. Modelul există deja în Europa și funcționează excelent.
Reporter: Cine sunt Totto și Pufi?
Alina Florescu: Totto și Pufi au fost doi căței absolut minunați, care nu au trecut degeaba prin această lume. De la ei a pornit totul. Totto a fost un cocker incredibil de iubitor și empatic, iar Pufi – cățelul de la bloc. Ei au făcut, în mod natural, dar neoficial, terapie asistată. Totto a lucrat mult cu un pacient care a suferit un AVC, iar Pufi a ajutat numeroase persoane cu probleme. Acum 20 de ani, terapia cu animale nu exista nici măcar ca un concept la noi. Dar, văzând cum se comportau în prezența pacienților și la ce nivel ajunsese acest domeniu în afară, mi-am spus că se poate și în România.
Acesta a fost obiectivul principal al Asociației Totto și Pufi și rămâne în continuare, însă activitatea noastră a fost puțin deturnată. Acum sunt alături de Candy, doar noi două formăm echipa de Activități Asistate de Animale, disciplină conectată cu TAA, Terapia Asistată de Animale, dar mai puțin strictă. Am urmat cursurile la Clubul Câinilor Utilitari, inclusiv cursul de la Cluj, și am început pas cu pas. Candy a fost implicată și în programele SOS Satele Copiilor sau „Niciodată Singur” – dedicat persoanelor în vârstă. În prezent, terapia este pusă pe pauză, deoarece situația la nivel național este prea gravă.
Reporter: Așadar, câți ani are asociația?
Alina Florescu: Asociația are 7 ani, dar începuturile sunt mai vechi. A durat câțiva ani să obținem actele, mi s-a părut destul de complicat. Și mă bucur că suntem singura asociație parte a “Eurogroup for Animals” pe segmentul animalelor de companie.
Reporter: Simt că îți e dor de partea de terapie?
Alina Florescu: Abia aștept să revenim la activitatea de bază. Mă bucur că în țară începe să se dezvolte terapia asistată de cai și câini. Câinii sunt o resursă valoroasă pentru societate, iar o mare parte din ei pot fi dresați pentru terapie, suport emoțional sau serviciu. Câinii salvați sunt recunoscători și au o dorință imensă de a ajuta, de a întoarce binele pe care l-au primit, și sunt și foarte capabili în plus.
Reporter: Pe 4 aprilie organizezi un miting în fața ANSVSA. Ce cereți?
Alina Florescu: De 30 de ani, în România, exterminăm fără să prevenim. Este inacceptabil ca statul să întrețină înmulțirea câinilor, pentru că, fără sterilizare, exact asta face. Este o certitudine că se înmulțesc de două ori pe an. S-au cheltuit 1 miliard de euro în 20 de ani strict pentru exterminare, zero pentru prevenție. Doar de anul trecut au început să se aloce fonduri pentru sterilizări, și în foarte puține locuri din țară. Însă “niște sterilizări” făceam deja noi, ONG-urile. Trebuie să implementăm un plan național de sterilizare și să oprim eutanasierea crudă, scumpă și ineficientă, după 25 de ani. Rezultatele s-ar vedea rapid dacă am acționa sistemic și coordonat. Altfel, e ca și cum am scoate apa dintr-o barcă cu o linguriță, în timp ce printr-o gaură se scurg sute de milioane de euro și sute de traume. Este un dezastru economic și social.
Asta cerem la mitingul din fața ANSVSA: Sterilizare, NU Exterminare! Vom fi acolo între orele 11:00 – 16:00, iar seara ne mutăm în față la Parlament.
Reporter: Ce mai faceți acum?
Alina Florescu: Ne concentrăm pe advocacy și campanii. Am încercat să facem sterilizări, dar nu putem fără sprijin. Salvăm animale în limita posibilităților. Avem un câine pentru adopție, iar când îl dăm spre adopție, salvăm altul. Tot așa.
Reporter: Cine este pregătit de adopție acum?
Alina Florescu: O domnișoară pe nume Patti. Este o cățelușă adorabilă, salvată din calea hingherilor din Craiova și operată de hernie. Are 2 ani, este sterilizată, cuminte, deșteaptă și foarte iubitoare. Se adaptează repede la orice situație și tânjește după afecțiune – aproape că plânge când o mângâi.
Reporter: Ați avut cazuri de salvare dificile?
Alina Florescu: Nu lăsăm niciodată o urgență în drum, dar, din păcate, nu îi putem salva pe toți. Un caz care m-a marcat a fost cazul lui Lolli, o femelă ciobănesc german, găsită pe un câmp în Teleorman. În Teleorman e crunt. Când merg către Craiova, evit varianta Teleorman. Era aproape moartă și abia am reușit să o urcăm în mașină. După săptămâni întregi de tratament, s-a pus pe picioare. Acum este un câine superb, iubită ca o bijuterie în noua ei familie.
Dar cel mai grav caz a fost al lui Ghandi din Tulcea. Acest cățel a trecut prin forme extreme de violență – a fost ars, bătut, spânzurat. A supraviețuit tuturor acestor orori și, deși a fost reabilitat parțial, a fost dificil să-i găsim o adopție potrivită. În cele din urmă, a fost adoptat de o familie cu curte și acum este bine.
Reporter: Din ce trăiți?
Alina Florescu: Nu trăim din nimic. Vrem să găsim o modalitate de a ne pune pe picioare, astfel încât să putem lucra full-time. Vom reuși. E doar o chestiune de timp și răbdare.
Reporter: A evoluat piața pet friendly în România?
Alina Florescu: Da, clar. Eu conduc peste tot cu Candy, dar și cu Miți, pisica noastră. Miți a devenit foarte umblăreață, vrea să iasă afară de trei ori pe zi, la fel ca Candy. Se supără dacă nu o iau și pe ea în rucsac, dar încerc să o dezobișnuiesc.
Reporter:E greu să călătorești cu animale în România?
Alina Florescu: Nu, avem din ce în ce mai multe cazări pet friendly. Dacă un câine este obișnuit cu mașina, călătoriile sunt ușoare. Dar este important să fim responsabili și să nu deranjăm, astfel încât să nu contribuim la proasta reputație a câinilor sau la oprirea acestor facilități firești.
Reporter: Cum vă vedeți vezi peste 10 ani?
Alina Florescu: Ne vedem ca o asociație mare, cu programe de terapie și campanii de educație la nivel național și internațional. Sper ca, peste 10 ani, protecția animalelor să fie o activitate firească, să vedem oameni care își tratează câinii și pisicile cu respect sau măcar sa nu le facă rău. Protecția animalelor este un program complex. Până atunci, trebuie să nu mai existe exterminări în masă, să sterilizăm la scară largă și să eliminăm samsarii și comerțul ilegal de câini. Vreau ca așa-zisul „management al câinilor” să nu mai fie o crimă pe bani publici. Avem soluții dovedite la nivel mondial, avem cifre care ne demonstrează eșecul eficienței, dar și moral și financiar, al acestui fenomen care a făcut România de rușine în întreaga lume și care are adânci implicații în societate, începând chiar cu violența domestică. Vă așteptăm la protest!
