VIDEO Interviu cu senatorul Cosmin Poteraș, unul dintre inițiatorii legii împotriva eutanasierii câinilor: La peste 20 de ani de la începerea eutanasierii în România, încă vorbim despre masacrarea patrupedelor din adăposturi

Interviu cu senatorul Cosmin Poteraș, unul dintre inițiatorii legii împotriva eutanasierii câinilor 00-03-09

Potrivit Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor şi PETA (People for Ethical Treatment of Animals) Germania, se estimează că în România, în perioada 2001 – 2021, au fost eliminați de pe străzi 2,2 milioane de câini, dintre care aproximativ 1 milion au fost uciși sau au murit din cauza condițiilor precare din adăposturile primăriilor şi ale SRL-urilor partenere. Pentru aceasta, primăriile ar fi cheltuit aproximativ 750 de milioane de euro.

În România nu există un program național de sterilizare și microcipare.

Legea 205/2004 permite eutanasierea câinilor din adăposturi după 14 zile.

În aceste condiții, senatorii Cosmin Poteraș, Reper, Neafiliat, Alin Prunean, Reper, Neafiliat, și Cristian Augustin Țâgârlaș, PNL, au depus un proiect de lege prin care se va interzice eutanasierea câinilor sănătoși din adăposturile publice și se va demara un program național de sterilizare și microcipare.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Comentarii

  1. Asta ca sa ne intoarcem in 2000 cand umblau haitele de caini prin Bucuresti de imi era frica sa vin de la scoala pe strada. Hai sictir cu legea voastra de 2 lei.

  2. In toate țările Sha rezolvat cu eutanasiere a. In unele încă se eutanasiază numai la noi sunt vădane fara copii și dependenți emoționali de animale care bocesc dar nu au o soluție eficientă împotriva fenomenului de abandonare a animalelor. Dați lege cu cipare obligatorie și scăpăm de problema. Dar rămân ăștia din mafia adăposturilor fără cașcaval.

  3. Primăriile au cheltuit 750 milioane de euro. Cum plâng toate ONGurile ce mor de grija câinilor vagabonzi … cât bănet au pierdut în ultimele decenii. Oamenii nu contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *