Sursa foto: Arhiva personală
Raluca Băleanu, medic stomatolog și consilier la Direcția Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, povestește cum iubirea pentru animale i-a marcat viața. De la hamsterii copilăriei până la pisicile Mia și Simba, fiecare întâlnire a adus în viața ei lecții de empatie, loialitate și responsabilitate. Într-o lume în care animalele fără stăpân au nevoie de sprijin, Raluca arată că fiecare gest, oricât de mic, poate face diferența. Este omul care este alături de toată lumea, în special de animale: pe teren, în platourile emisiunilor TV, la conferințe, la congrese și acasă, la sufletele ei.
Interviu Pets&Cats cu Raluca Băleanu
,,Miu a fost de fapt primul meu pisoi. A apărut în viața mea în anul în care m-am logodit și a plecat din viața mea în anul în care am divorțat. Și trebuie să spun asta: pierderea a fost Miu, nu fostul soț!’’
Reporter: Îți amintești primul animal din viața ta? Cum era?
Raluca Băleanu: Provin dintr-o familie care iubește și respectă animalele. Am crescut înconjurată de animale, fie la bunici, fie la părinți. Primele mele animale de companie au fost hamsterii Morcoveata și Anabelle. Aveam vreo 8-9 ani. Morcoveata era roșcată cu păr lung, iar Anabelle era albă ca zăpada. Știm cu toții că hamsterii au o durată scurtă de viață. Hamsterii mei au trăit vreo 4 ani, și momentul pierderii lor a fost fix ca atunci când pierzi un membru al familiei.
Au urmat apoi peștișori de acvariu, țestoase, cam asta găseai pe atunci la pet shop. Au fost singurele animale pe care le-am cumpărat vreodată. În rest, toate animalele au fost salvate de pe stradă.
La un moment dat am salvat o cățelușă care fusese aruncată de la etajul doi al blocului în care locuiam și am ținut-o până s-a refăcut complet. Apoi am dus-o la bunici, la curte, unde a trăit mulți ani.
Trebuie să recunosc că am fost fan mai mult al cățeilor decât al pisicilor. De ce? Pentru că loialitatea unui câine și bucuria lui când te vede nu cred că pot fi întâlnite la pisici, spre exemplu. Cu toate acestea, la mine în apartament „șefi pe plantație“ sunt Simba și Mia, două pisici norocoase și răsfățate.
Reporter: Cum au apărut Mia și Simba în viața ta? Care e povestea lor?
Raluca Băleanu:Pe Simba l-am luat dintr-o familie numeroasă, el având alți 5 frați. Toți au fost adoptați, dar Simba a rămas neadoptat, așa că am hotărât să-l iau eu. Simba are acum 6 ani și, timp de 5 ani, a făcut echipă bună cu Miu, un motan negru cu cea mai puternică personalitate pe care am întâlnit-o la o pisică.
Miu a fost de fapt primul meu pisoi. A apărut în viața mea în anul în care m-am logodit și a plecat din viața mea în anul în care am divorțat. Și trebuie să spun asta: pierderea a fost Miu, nu fostul soț! Am trecut cu greu peste pierderea lui (a lui Miu, repet, ca să se înțeleagă) și am zis că nu mai vreau să iau alt animal, pentru că durerea pe care o simți atunci când ei nu mai sunt este mult prea greu de suportat.
Cu toate acestea, în septembrie anul trecut, soarta mi-a scos în cale un pui de pisică negru, care își făcea veacul în curtea unei firme și dormea sub un container. Așa că, fără să stau prea mult pe gânduri, am luat-o pe Mia. Nu ca să înlocuiesc pe Miu, ci pentru că Simba, fiind mai mereu singur, avea nevoie de companie.
Chiar dacă nopțile nu mai sunt la fel de liniștite pentru că Mia are chef de joacă tot timpul, sunt convinsă că a fost cea mai bună alegere pentru mine și pentru Simba. Efectiv, nu te plictisești cu ei în casă, mai ales că sunt extrem de diferiți: Simba este liniștit, iar Mia este „Nică” din poveștile lui Ion Creangă.
Reporter: Ai avut vreun moment amuzant cu Mia și Simba?
Raluca Băleanu: Oh, da! Ați mai văzut pisică furacioasă? Mia este furacioasă. Îmi căuta în geantă și fura ce găsea: bani, bonuri, pixuri. După ce le ia, nu le ascunde, le bagă în castronul cu apă și se uită la ele cum plutesc. Este fascinant. Nu doar din geantă fură, ci și din dulapul cu haine, pe care le duce, exact, în castronul cu apă.
Reporter: Dacă Mia și Simba ar putea vorbi, ce crezi că ți-ar spune?
Raluca Băleanu: Simba și Mia sigur mi-ar spune „stai acasă și joacă-te cu noi”, iar dacă mă întrebai asta când trăia Miu, sigur el ar fi zis ar fi zis „mi-e foame”, deși mâncase cu cinci minute înainte. El era pisoiul care trăia ca să mănânce, nu care mânca ca să trăiască. Mereu spuneam asta.
Reporter: Ai mereu mâncare pentru animale în mașină. Care a fost ultima pisică sau cățel pe care l-ai hrănit?
Raluca Băleanu: Nu aș ști să spun unde e roata de rezervă sau trusa de urgență a mașinii, dar știu sigur unde țin mâncarea pentru animalele nimănui. Am mereu în mașină bobițe pentru câini și pisici. Oprești, pui mâncare când vezi un suflet flămând pe stradă. Pisicile de la bloc, vreo 10 la număr, mă așteaptă în parcare. Vecinii zâmbesc când văd cum se țin după mine până ajung la mașină. Bineînțeles că nu toți înțeleg, tocmai de aceea, într-o zi, am găsit în ușă un bilet în care mi se cerea să nu mai hrănesc pisicile, pentru că deranjez vecinii, și că, dacă voi continua să fac asta, mi se va face reclamație la… ATENȚIE! Protecția Animalelor.
Reporter: Cum ai reacționat când ai găsit biletul de la doamna supărată că hrănești pisicile?
Raluca Băleanu: Evident că am râs când am citit, dar am răspuns astfel încât să pot hrăni în continuare pisicile fără să le expun vreunui risc. Pentru că știm cu toții ce pot face vecinii care nu iubesc animalele și care doresc să se răzbune pe ele. Iar acum i-aș spune: „Haideți să sunăm împreună la Protecția Animalelor. Să vedem cine va răspunde și ce răspuns o să primiți.”
Reporter: Ce simți când vezi un animal flămând pe stradă?
Raluca Băleanu: Mereu am zis că un om care ajută și iubește animalele nu poate fi un om rău. Și chiar așa este. De multe ori mă întreb de ce suntem ființa supremă și totuși animalele trebuie să sufere din cauza oamenilor. Este cel mai nedrept lucru.
Reporter: Ai avut vreodată un moment când un animal ți-a arătat recunoștință într-un mod neașteptat?
Raluca Băleanu: La casa bunicilor din Teleorman a locuit, până acum doi ani, o bătrână de 93 de ani, care avea grijă de câteva găini și de cățelul Bobiță. În 2023, după ce femeia a decedat, am încercat să-l dăm unui vecin iubitor de animale.
Când am încercat să-l dăm unui vecin care îl dorea, a refuzat să plece. De cinci ori am încercat, în zadar. Bobiță a rămas stăpânul curții și al casei, și primește zilnic vizita unui om bun care îl hrănește și petrece timp cu el. Este incredibil cum animalele își arată atașamentul și recunoștința.
Reporter: Ce alte animale ai la casa părinților? Cum te întâmpină când mergi acolo?
Raluca Băleanu: La părinți am pisici (vreo șase) și câini, trei. Toate salvate. Mă întâmpină cu bucurie, fiecare cu personalitatea lui, dar toate dornice de afecțiune și atenție. Este normal să salvezi animale, să le vaccinezi, să te ocupi de sterilizarea lor.
Reporter: Dacă ai putea să schimbi un singur lucru în felul în care oamenii se raportează la animale, care ar fi acela?
Raluca Băleanu: Aș schimba mult, dar dacă ar fi să aleg un singur lucru, ar fi empatia. Mulți oameni nu au milă, respect sau frică când se referă la animale. E dureros să vezi cum natura și animalele suferă din cauza omului, iar apoi ne minunăm de tragediile care apar.
Reporter: Ce înseamnă pentru tine prietenia dintre un om și un animal?
Raluca Băleanu: Prietenia cu un animal este necondiționată. Animalele sunt recunoscătoare, iubitoare și sincere. Ele ne învață ce înseamnă loialitatea, bucuria și iubirea pură.
Reporter: Cum îmbini cele două joburi, de medic stomatolog și la Protecția Animalelor?
Raluca Băleanu: Deseori sunt întrebată cum îmbin cele două joburi, care par total diferite. Dar cred că au și puncte comune, cum ar fi empatia. Ești empatic cu oamenii, sigur vei fi empatic și cu animalele și invers. La mine în cabinet sunt puse la loc de cinste pozele cu Miu și cu Hera. Îi înveți pe pacienți să prevină durerile dentare, pierderea dinților… și previi apariția animalelor nedorite prin sterilizare. În ambele situații, educația contează cel mai mult.
Reporter: Cum îți petreci ziua de 4 octombrie în fiecare an?
Raluca Băleanu: Este o zi pe care mi-aș dori să nu mai fie “sărbătorită”, o zi în care să nu mai existe animale fără stăpân.
Aș schimba multe lucruri la modul în care oamenii tratează animalele, nu doar unul singur.
Trebuie să recunosc că ani la rând, 4 octombrie a fost „marcată” prin participarea la congrese de stomatologie, deoarece la începutul lunii octombrie se desfășoară cel mai mare congres din domeniu.
De când sunt la Protecția Animalelor, 4 octombrie înseamnă organizarea de evenimente în sprijinul animalelor: târguri de adopții, strângeri de fonduri etc. Este o zi care mi-ar plăcea să nu mai fie „sărbătorită”, să nu mai existe animale fără stăpân.
Observ, cu tristețe, că unii nu au milă, empatie, respect și nici măcar teamă atunci când vine vorba despre animalele sălbatice. Am spus mereu că, acolo unde a intervenit omul, natura și animalele au avut de suferit. Iar culmea este că, după aceea, tot noi, oamenii, ne mirăm de tragediile care se întâmplă.
Reporter: Ce mesaj ai pentru cei care iubesc animalele?
Raluca Băleanu: Iubiți animalele, respectați-le, acordați-le cât mai mult timp și bucurați-vă de prezența lor, pentru că atunci când nu mai sunt, simți că se rupe ceva din sufletul vostru. Și, ca să vedeți că nimic nu e întâmplător, în anul 2022, deci înainte să ajung să fac parte din echipa de la Protecția Animalelor, am făcut un curs de televiziune, iar la examenul final, când toți se așteptau să aleg o temă de stomatologie, eu am ales subiectul Felinoterapia. A fost un real succes acest subiect, fiind preluat ulterior ca temă de știri. Și DA, felinoterapia este reală și benefică pentru sănătatea noastră. Așadar, bucurați-vă de torsul pisicii voastre, nici nu știți cât aveți de câștigat.
Reporter: Ce învățăminte tragi din experiența cu animale și oameni?
Raluca Băleanu: Animalele ne învață loialitatea și iubirea necondiționată. Omul trebuie să fie empatic și să nu treacă nepăsător. Trebuie să ne punem în locul celor vulnerabili: cum m-aș simți dacă mi-ar fi foame sau frig și nu aș avea unde să mă adăpostesc? La cabinet vin oameni cu probleme diverse, unii cărora nu le ajung banii, alții cu dureri mari. Rolul meu este să le iau durerea, nu banii. Lacrimile și mulțumirea lor nu au preț. Mama îmi zice mereu așa: „Ajută, Raluca, pe cine poți, că nu știi cine se roagă pentru tine.” Și are dreptate.
Citește și:
