Drama câinilor abandonați la marginea Capitalei. Zeci de animale salvate de ASPA într-o singură săptămână: „O dovadă clară de iresponsabilitate și nepăsare”

caini capturati de ASPA FOTO Facebook

Recent, echipele de intervenții ale ASPA au acționat în mai multe zone ale Capitalei, în special la periferie, unde oamenii abandonează constant animale și unde fenomenul migrației câinilor din localitățile limitrofe este în floare, scrie Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor pe rețelele sociale.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

41 de câini salvați de ASPA într-o săptămână

Astfel, în Sectorul 3 al Capitalei, în zona Hils Republica, reprezentanții ASPA au ridicat trei câini – doi masculi de aproximativ 5 ani și o femelă de 1 an. De asemenea, doi pui sugari, de doar câteva zile, au fost găsiți abandonați de polițiștii locali pe Bd. Corneliu Coposu. Animăluțele au fost preluate și transportate de urgență la adăpostul ASPA, unde au fost evaluate și îngrijite de echipa medicală. Ulterior, cățeii au fost preluați în foster de o voluntară, fiind hrăniți din două în două ore cu biberonul.

Semnal de alarmă asupra iresponsabilității

Angajații ASPA au acționat, de asemenea, în Sectorul 4. În zona Berceni au găsit șase pui de aproximativ 2,5 luni, abandonați fără mamă, „o dovadă clară de iresponsabilitate și nepăsare”.

Și din zona Dumitru Brumărescu au fost ridicați 3 câini tranchilizați, dintre care și o femelă cu 3 pui: „Din această zonă ridicăm constant câini, acolo fiind mai multe firme private pe terenul cărora se înmulțesc câinii”, a explicat ASPA.

Fenomen scăpat de sub control

Din Drumul Jilavei, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor a preluat un câine adult de 11 ani. Cu toate că avea microcip, stăpânul nu a putut fi contactat deoarece numărul de telefon nu era actualizat, astfel că a fost trimisă o înștiințare prin poștă.

Angajații ASPA au acționat și în Sectorul 6, în zona Decomar – Valea Cascadelor, unde au capturat un câine prin tranchilizare. La fel au procedat cu un câine de aproximativ 1 an din Prelungirea Ghencea. Un alt patruped a fost găsit pe stradă de un cetățean și dus la spitalul veterinar Pet Stuff, pentru verificarea microcipului. Din cauză că nu era microcipat, animalul a fost preluat de ASPA.

Amenzi pentru abandonarea animalelor

„Reamintim importanța microcipării și sterilizării câinilor, atât pentru sănătatea și siguranța animalului, cât și din punct de vedere legal. Totodată, abandonarea animalelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei. În total, în cursul săptămânii trecute, au fost capturați 41 de câini, dintre care 19 adulți și 22 de pui. Toți câinii se află la adăpostul ASPA Mihăilești, unde primesc îngrijirile necesare și sunt promovați spre adopție”, a subliniat Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Facebook

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *