Sterilizare gratuită în Ploiești: 186 de pisici și 74 de câini au fost operați. Campania previne apariția a peste 1.800 de animale fără stăpân

Pisică mângâiată sub bărbie Sursa foto: Pixabay

Primăria Ploiești, împreună cu Asociația Arca lui Norocel, a desfășurat prima campanie de sterilizare gratuită din acest an, reușind să sterilizeze un total de 260 de animale.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

260 de animale sterilizate în Ploiești

Din acestea, 186 au fost pisici (132 femele și 54 masculi), iar 74 au fost câini (53 femele și 21 masculi). Campania a implicat zilnic o echipă formată din 2 medici chirurgi, 3 asistenți, un medic pentru capturare și 5-6 voluntari, care au asigurat desfășurarea intervențiilor în bune condiții.

Prin aceste acțiuni, se estimează că a fost prevenită apariția a aproximativ 1.850 de animale care, altfel, ar fi putut ajunge pe străzile orașului.

Un moment special al campaniei a fost salvarea unei lebede aflate în dificultate, prinsă în bălțile din apropierea cartierului Mimiu. Pasărea a fost preluată de dr. Ovidiu Roșu, reprezentant al Fundației Visul Luanei, și transportată la centrul de reabilitare pentru animale sălbatice, unde primește îngrijiri de specialitate.

Această campanie reprezintă un pas important în reducerea numărului de animale fără stăpân și în promovarea sănătății animalelor din Ploiești.

  • Claudiu Surmei este redactor-șef la Pets&Cats și iubitor declarat de pisici. Are o felină salvată de pe stradă și scrie cu pasiune despre tot ce ține de animalele de companie — de la adopții și hrană, până la legislație și povești care inspiră. Vine din presa clasică, cu ani de experiență în redacții de sport și actualitate (Antena 3, Prima TV, Telekom Sport, Orange Sport, Prima Sport, Mediafax), dar și cu articole publicate în ProSport, Gândul și Ziarul Financiar. Crede că jurnalismul poate schimba lucruri — inclusiv în viața animalelor.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Pixabay

By Claudiu Surmei

Claudiu Surmei este redactor-șef la Pets&Cats și iubitor declarat de pisici. Are o felină salvată de pe stradă și scrie cu pasiune despre tot ce ține de animalele de companie — de la adopții și hrană, până la legislație și povești care inspiră. Vine din presa clasică, cu ani de experiență în redacții de sport și actualitate (Antena 3, Prima TV, Telekom Sport, Orange Sport, Prima Sport, Mediafax), dar și cu articole publicate în ProSport, Gândul și Ziarul Financiar. Crede că jurnalismul poate schimba lucruri — inclusiv în viața animalelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *