O şedinţă extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Iaşi, a fost convocată, miercuri, de prefectul judeţului Iaşi, Constantin Dolachi, după ce în municipiul reşedinţă a fost confirmat un caz de rabie la un câine fără stăpân.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat remis presei, după ce specialiştii de la la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti au confirmat cazul de rabie, autorităţile ieşene au aprobat un plan de măsuri sanitar veterinare pentru eradicarea focarului de rabie, transmite Agerpres.
Zone de protecție în Iași
“S-a stabilit o zonă de protecţie la nivelul municipiului Iaşi (cartierele Ciric, Moara de Vânt, Tătăraşi, Aviaţiei şi Metalurgiei), precum şi o zona de supraveghere aferentă localităţilor adiacente (Holboca, Dancu, Ţuţora şi Aroneanu). În aceste areale, Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţă Alimentară va întocmi ancheta epidemiologică, va efectua inventarierea speciile receptive şi va asigura, prin medicii veterinari, inspecţia animalelor receptive la rabie din zona de protecţie, care au fost muşcate sau zgâriate”, se menţionează în comunicatul de presă.
Aceeaşi sursă precizează că a fost dispusă administrarea vaccinului antirabic de completare la toţi câinii fără stăpân nevaccinaţi până la această dată.
“Circulaţia câinilor şi pisicilor este limitată până la închiderea focarului bolii, minim 30 de zile”, se precizează în comunicatul de presă.
Totodată, în cadrul şedinţei extraordinare a Centrului Local de Combatere a Bolilor Iaşi s-a decis ca gestionarii fondurilor de vânătoare Golăieşti, Victoria, Ţuţora şi Corneşti să organizeze vânători pentru şacali şi vulpi, în baza unui grafic.
Anchetă epidemiologică
Conform documentului de presă, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi continuă ancheta epidemiologică privind cazul de rabie la câine, pentru depistarea persoanelor care au avut contact direct sau indirect, în vederea trimiterii spre Centrul Antirabic Iaşi pentru tratamente specifice.
De asemenea, Primăria Iaşi, prin Salubris SA şi Poliţia Locală, vor efectua inventarierea câinilor fără stăpân din zona de competenţă.
“Instituţia Prefectului Iaşi atenţionează populaţia să vaccineze antirabic câinii şi pisicile, precum să evite contactul cu câinii fără stăpân. În cazul în care se produce o leziune (zgârietură, muşcătură) ca urmare a contactului cu un câine sau o pisică, este obligatorie prezentarea la Centrul Antirabic Iaşi din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase “Sf. Parascheva”, pentru evaluare şi eventual vaccinare antirabică”, se menţionează în documentul de presă.

sursa foto: Freepik





