Peste 600 de oameni au urmat cursurile Lofty Pets Academy, care formează stiliști canini. „Sunt peste 600 de oameni care au trecut pe la cursurile noastre. Oameni veniți din toată țara și chiar din străinătate”, a declarat cofondatoarea Andreea Darbouli la podcastul „EduPet cu Ioana Cosma” (Ep. 3).
Mulți români care locuiesc în diferite țări au venit special pentru a face acest curs. Exemple sunt Norvegia, Spania, Italia, Regatul Unit sau Danemarca. Întrebată dacă își pot deschide businessuri în domeniu după absolvirea cursurilor în țările respective, Darbouli a răspuns: „Da, da, da. Și chiar au succes și suntem atât de mândre de ei.”
La salonul Lofty Pets au observat că pudelul începe să devină mai popular decât bichonul, iar tendințele spre anumite rase se schimbă la 2-3 ani.
