Sursa foto: Freepik / freepic.diller
Prezența animalelor de companie în viețile oamenilor este cu siguranță un plus. O demonstrează nenumărate studii care confirmă că, doar prin simpla mângâiere a animalelor, oamenilor le crește nivelul de dopamină, iar cel al stresului este redus, prin scăderea cortizolului, hormonul de stres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Prezența animalelor de companie poate îmbunătăți și sănătatea fizică, nu doar pe cea mentală, asigurând un stil de viață optim oamenilor. Dar oare necuvântătoarele ne fac mai buni?
Psihoterapeutul Cosmin Badea a explicat, în exclusivitate pentru Pets&Cats ce arată cercetările în domeniu, dar și la ce concluzii a ajuns din experiența proprie, din cabinetul de terapie.
Copiii cu animale, dezvoltați social și emoțional
Există, așadar, studii temeinice care au demonstrat că la copii care au avut la vârsta preșcolară un animal de companie, de obicei câini, șansele să dezvolte comportamente antisociale au scăzut considerabil față de copiii care nu au avut animal de companie.
În același timp, nu există studii longitudinale care să ne demonstreze o legătură exactă între aceste ipoteze. Din experiența acumulată în cabinet prin metoda observării directe, copiii care au avut în îngrijire un animal de companie au latura socială și pe cea emoțională bine dezvoltate.
Din punct de vedere psihologic, copilul, de-a lungul perioadei de dezvoltare până la adolescență, își conturează scenarii despre viață. Aceste scenarii sunt profund influențate de mediul în care crește copilul.
Prezența animalelor, lecții pentru viitorii adulți
În terapia schemelor (o metodă de psihoterapie), Jeffry Young prezintă 5 nevoi de bază pe care copilul le are și care, dacă sunt îndeplinite într-un mod echilibrat, cresc șansele ca la vârsta adultă să poată trăi o viață echilibrată și adaptativă la mediu. Două dintre aceste nevoi sunt nevoia de autonomie și performanță și nevoia de atașament securizant.
Dacă copilul este încurajat să participe la creșterea și îngrijirea unui animal de companie pe măsura capacității lui și în raport cu vârsta, atunci acest copil se va dezvolta cu sentimentul de competență. Va știi că poate, cu forțe proprii, să aibă grijă de un obiect sau de o ființă vie. Se va simți mândru și va avea tendința să replice comportamentul adaptativ.
De asemenea, dacă este învățat să identifice și să respecte într-un mod echilibrat nevoile animalului de companie, atunci copilul va dezvolta capacitatea de empatie și atașament securizant în raport cu acel animal și ulterior în viața adultă cu oamenii din cercul lui social. Acest comportament se poate învăța prin repetarea comportamentului pe care adultul îl are în raport cu animalul de companie.
Responsabilitățile copilului, adaptate vârstei
Important este ca responsabilitatea pe care copilul o are față de animalul de casă să fie în raport cu forțele și cunoștințele specifice vârstei la care se află copilul. Dacă sunt prea mari, atunci copilul va fi mai degrabă frustrat și emoțiile se pot proiecta pe animal (furia). Dacă sunt prea mici, atunci copilul poate dezvolta sentiment de plictiseală și neglijență față de animal.
Cu cât comportamentul de îngrijire, empatie și responsabilitate va fi încurajat, cu atât sunt șanse mai mari ca viitorul adult să dezvolte mai ușor relații sociale mai sănătoase din punct de vedere psihologic și nu numai.
Citește și:
Tăticii de pisici, noua forță de pe piață: Companiile de hrană pentru animale ezită să-i cucerească
