Perioada în care un caine este pui este critică pentru tovarășii noștri patrupezi. Modul în care un cățel este hrănit și îngrijit în această etapă incipientă joacă un rol crucial în sănătatea și bunăstarea lor generală pe măsură ce se maturizează până la vârsta adultă. Iată care sunt cele mai importante aspecte pe care să le iei în considerare despre îngrijirea cățelului tău:
Cățeii au nevoie de o alimentație completă si echilibrată
Atunci când vorbim despre căței, aceștia au nevoi nutriționale diferite față de câinii adulți. Aceste nevoi depind de rasă, vârsta și de statutul reproducător al cățelului. Creșterea cățeilor este rapidă în primele luni, așa că ar trebui să fie hrăniți cu o hrană completă și echilibrată până când ajung la vârsta adultă. Acestia necesită o hrană echilibrată cu nutrienți specifici:, proteine, minerale, grăsimi și vitamine. Trecerea la o hrană pentru adulți prea devreme poate încetini dezvoltarea unui cățel și poate avea efecte negative pe termen lung, efecte ce continuă până la vârsta adultă.
Monitorizarea creșterii sănătoase a cățelului tău
Din păcate, există un număr mare de animale de companie considerate supraponderale sau obeze. Greutatea excesivă este asociată cu o serie de riscuri pentru sănătate, inclusiv probleme articulare, cancer, diabet și disfuncție respiratorie și poate reduce durata de viață a câinilor. Pentru a menține animalele de companie la o greutate corporală optimă, este important să urmezi ghidul de hrănire recomandat pentru stadiul de viață și stilul de viață al animalului tău de companie, făcând ajustări minore, acolo unde este cazul, în funcție de fiecare animal în parte, conform cu recomandările medicului veterinar.
Un aspect important în procesul de creștere al cățelului tău este acela de a cunoaște greutatea ideală de adult și folosirea acesteia ca referință, astfel încât să poți monitoriza creșterea sănătoasă a cățelului tău.
Socializarea timpurie a cățelului este importantă
Vârstă de opt săptămâni este ideală pentru începerea socializării unui cățel, deoarece acesta se află în perioada în care este cel mai receptiv și adaptabil la noile experiențe. Poți ajuta cățelul să se adapteze la noile împrejurimi folosind un obiect care conține mirosul mamei – de exemplu, o bucată de lenjerie de pat, care poate ajuta la asigurarea unui mediu familiar atunci când cățeii intră în noua lor casă.
Recompensează comportamentele pozitive
Niciodată nu este prea devreme pentru a începe dresajul unui cățel, dar amintește-ți că cei foarte tineri obosesc repede și poți fi distrași ușor. Un antrenament calitativ începe prin a recompensă comportamentul bun și prin ignorarea comportamentului nedorit. Majoritatea câinilor tânjesc atenție, chiar și atenția negativă, cum ar fi ceartă sau țipetele proprietarului. Pedepsirea comportamentului nedorit poate aduce satisfacție câinelui și poate încuraja un comportament nedorit al acestuia în continuare. Unele dintre comenzile de bază pe care fiecare câine ar trebui să le învețe sunt: șezi, culcat, stai, vino, pas, pe loc și “nu”. Dacă un cățel dezvoltă probleme de comportament, cel mai bine este să discuți cu un medic veterinar care poate să-i facă un control de sănătate și să ofere mai multe sfaturi. Medicii veterinari pot, de asemenea, să te îndrume către specialișți în comportamentul câinilor, care pe baza unui istoric complet și detaliat, pot explica motivația pentru comportamentul problematic și pot ajuta la dezvoltarea unui plan de recuperare.
Mișcarea este esențială pentru o creștere sănătoasă
Câinii sunt animale inteligente și au nevoie de stimulare mentală. Mișcarea este o modalitate bună de a îndeplini această nevoie – sunt importante pentru toți cățeii, dar în special pentru rasele foarte active. De asemenea, este important ca proprietarii să urmeze durata recomandată de activitate fizică pe care un cățel o poate suporta în timp ce crește pentru a minimiza riscul de a dezvoltă probleme articulare. Cățeii din rase de talie mare, de exemplu, ajung la maturitate într-un timp mai îndelungat față de rasele mici și pot suferi de probleme articulare, cum ar fi displazia de șold. Consultă medicul veterinar pentru a afla care este timpul optim de antrenament recomandat pentru cățelul tău.
Cațeii au nevoie de îngrijiri veterinare regulate
Îngrijirea și atenția medical veterinară regulată de-a lungul vieții câinelui este cheia pentru o viață sănătoasă și fericită a companionilor noștri patrupezi. Pentru a se asigura că puii în creștere rămân în formă și sănătoși până la vârsta adultă, proprietarii ar trebui să discute cu medicul veterinar despre gestionarea greutății, nutriția, vaccinările, controlul paraziților și sterilizarea, precum și orice alte preocupări pe care le-ar putea avea.