Bătrânica Bella a fost găsită după ce se pierduse de Revelion din cauza petardelor. Cățelușa de 16 ani s-a întors la familie după mai multe zile de căutări

Cățelușa Bella a ajuns acasă Sursă Foto: Facebook AnimalePierdute.ro

Întâmplare cu final fericit pentru Bella și familia sa. Cățelușa se numără printre animalele care au dispărut de acasă, speriate de zgomotele produse de petarde și artificii. Aventura de coșmar pentru Bella s-a terminat cu bine pentru că familia ei a reușit să o găsească. 

Pe pagina de Facebook AnimalePierdute.ro, familia cățelușei a dat anunțul pierderii, cerând ajutorul celor care ar fi putut să o vadă pe Bella. Din fericire, la 5 zile de la anunț, familia a găsit-o pe bătrânica patrupedă. 

„Bună, prieteni! Sunt Bella, o cățelușă bătrânică în vârstă de 16 ani și am nevoie de ajutorul vostru! Pe 31.12.2024, în cartierul Coiciu, pe Strada Crinului din Constanța, m-am speriat tare de zgomotele produse de petarde și artificii și am fugit de-acasă. Acum sunt pierdută și îmi doresc din suflet să mă întorc la familia mea iubitoare”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook.

Cățelușa Bella a fost găsită de familia ei

Pe 9 ianuarie, cei de la AnimalePierdute.ro au anunțat că Bella s-a întros acasă și că este teafără. 

Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că Bella, cățelușa în vârstă de 16 ani dispărută în noaptea de Revelion din cartierul Coiciu, Constanța, a fost găsită! Vrem să vă mulțumim din suflet tuturor celor care s-au implicat în căutarea ei. Stăpânii lui Bella ne-au anunțat astăzi că este acasă, teafără. Ne bucurăm enorm că Bella este din nou acasă, alături de familia sa, acolo unde îi este locul, mai ales având în vedere vârsta ei înaintată și faptul că s-a pierdut din cauza artificiilor de Revelion”, au transmis cei de la AnimalePierdute.ro.

Stăpânii Bellei au trimis și poze cu patrupeda, realizate după ce aceasta a revenit acasă.

Sursă Foto: Facebook AnimalePierdute.ro

Bella este doar unul dintre cățeii care s-au pierdut în preajma sărbătorilor, din cauza zgomotului produs de petarde și artificii. Unele animale au noroc și sunt găsite de stăpânii lor. Altele, din nefericire, nu mai ajung niciodată înapoi acasă și își găsesc sfârșitul pe străzi. Animalele se sperie foarte tare de zgomotele puternice și au tendința să o ia la fugă. 

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursă Foto: Facebook AnimalePierdute.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *