Imagini șocante cu un câine în agonie, după ce a fost bătut cu bestialitate. Speriat și rănit, patrupedul s-a ascuns două zile în grădina unei femei din Alba, care a anunțat o asociație pentru protecția animalelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Câine bătut fără milă
Bietul cățel a ajuns la o clinică din Cluj-Napoca, unde investigațiile au scos la iveală că are coloana afectată. Polițiștii au deschis dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor.
Câinele are aproximativ 5 ani și a fost lovit, spun membrii asociației, cu un bici în localitatea Câlnic din județul Alba. Femeia în curtea căreia s-a ascuns patrupedul, după ce a fost bătut, a cerut ajutorul unei asociații din Sebeș. Animalul a fost apoi transportat la Cluj-Napoca.
„Mi-a cerut ajutorul spunând că este într-o stare foarte proastă, a fost foarte rău bătut, de două zile nu se mișcă din același loc, se târăște, câinile a fost dus în seara respectivă la veterinar. I s-au făcut radiografii unde s-au văzut leziuni la coloană”, a declarat Andreea Berar, președinte asociație, pentru Știrile Pro TV.
Potrivit acesteia, câinele are cicatrici și vechi, și recente pe tot corpul. Medicii veterinari vor decide dacă patrupedul poate fi operat. Între timp, oamenii legii au deschis dosar penal. Până acum, cheltuielile cu tratamentul au depășit 2.000 de lei.

capturi foto Știrile ProTV





