Câinii știu ce gândim, chiar și atunci când îi mințim, arată un studiu

caine curios Sursa foto: Freepik

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vi se pară că patrupedul vă privește în ochi ca și cum ar ști la ce vă gândiți, cel mai probabil așa și era. Potrivit concluziilor unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Clever Dog Lab din Viena, câinii au capacitatea de a detecta minciunile, potrivit unui articol publicat pe site-ul organizației American Kennel Club.

Testul cu găleata

Pentru a aprofunda subiectul, realizatorii studiului au testat 260 de căței din rase diferite, pe care i-au pus să aleagă între două găleți opace. Deși amândouă aveau miros de mâncare, doar una conținea hrană. La început, o persoană le-a arătat cățelilor care dintre găleți conținea mâncarea, iar procedura a fost repetată de trei ori. A patra oară, o altă persoană a mutat mâncarea din găleata plină, uneori în fața primei persoane, alteori când aceasta era plecată din cameră, dar de fiecare dată în fața câinelui.

Încrederea în oameni

Când persoana care le indicase inițial ce găleată să aleagă le-a arătat din nou găleata, dar după ce mâncarea fusese mutată, mai bine de jumătate dintre câini s-au bazat pe ceea ce văzuseră cu ochii lor.

Unele rase, mai loiale

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că unele rase sunt mai loiale. De exemplu, terrierii au urmat întocmai indicațiile omului, în ciuda a ceea ce văzuseră. La polul opus s-a aflat rasa Border Collie, care nu s-a lăsat păcălită și a ales găleata în care fusese mutată mâncarea.

Câinii trebuie să știe ce știu și oamenii

Studiul a concluzionat că patrupedele analizează informațiile prezentate de oameni în funcție de ceea ce acei oameni au văzut sau nu au văzut. Acest lucru dovedește că ei pot distinge între mai multe stadii de cunoaștere. Astfel, pentru ca un câine să știe că minți, el trebuie să știe ceea ce știi și tu.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *