Comitatul Shasta a fost de acord să îi plătească 300.000 de dolari Jessicăi Long, în urma unei bătălii juridice de doi ani cu privire la Cedar, o capră confiscată și dusă la abator după ce fetița de 9 ani a femeii a refuzat să se despartă de animal la Târgul Districtual Shasta din 2022, relatează Los Angeles Times.
Țapul Cedar a fost sacrificat în urma unei dispute legate de regulile Târgului Districtual Shasta din 2022, pentru care a fost crescut animalul. Capra fusese crescută de fetiță în cadrul programului 4-H, care învață tinerii despre îngrijirea animalelor, inclusiv despre procesul de vânzare și sacrificare a acestora. În momentul în care Cedar urma să fie vândut pentru a fi măcelărit, fetița a refuzat să se despartă de el, iar mama sa a încercat să răscumpere animalul și să-l păstreze. Deși a oferit să acopere costurile, oficialii târgului nu au acceptat, iar capra a fost luată din adăpostul temporar în care fusese dusă.
În urma unui mandat de percheziție emis de biroul local al șerifului la cererea oficialilor târgului, Cedar a fost recuperat și ulterior sacrificat.
„Din păcate, acest litigiu nu îl poate aduce pe Cedar acasă”, a declarat Vanessa Shakib, avocata care reprezintă familia Long, după obținerea victoriei în instanță.
Autoritățile și oficialii târgului au susținut că regulile evenimentului impuneau ca animalele prezentate și vândute să fie sacrificate, ceea ce a declanșat o serie de controverse și procese.
Citește și: Autoritățile din New York au eutanasiat veverița Peanut, vedetă a rețelelor sociale