Campanie de sterilizare gratuită în Câmpia Turzii a câinilor cu stăpân de rasă comună și metișilor

caine, sterilizare, campanie sterilizare, caine spital Sursa foto: pexels.com

Primăria municipiului Câmpia Turzii lansează o campanie de sterilizare gratuită a câinilor de rasă comună și metișilor, începând cu 16 septembrie 2024. Aceasta este destinată câinilor microcipați și înregistrați în RECS (Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân) a anunțat Primăria Câmpia Turzii într-o postare pe Facebook.

Iată ce a transmis instituția:

De ce e important să sterilizăm câinii?

  • Reducem numărul câinilor abandonați pe străzi.
  • Prevenim înmulțirea necontrolată.
  • Creăm un mediu mai sănătos pentru toți.
  • Evităm amenzile și intrăm în legalitate.

Cum procedezi? 

  1. Trebuie să ai domiciliul în Câmpia Turzii.
  2. Să ai un câine cu vârstă de cel puțin 6 luni.
  3. Câinele tău trebuie să fie microcipat și înregistrat în RECS.
  4.  Te prezinți la Primărie cu buletinul și carnetul de sănătate al câinelui.
  5. Completezi cererea tip, o înregistrezi şi primești un bon de sterilizare.
  6. Cu bonul de sterilizare, te adresezi cabinetului veterinar pentru programare. În ziua stabilită, te prezinți cu câinele, carnetul de sănătate al câinelui, actul de identitate al proprietarului și bonul de sterilizare.
  7. Transportul și îngrijirea câinelui, înainte şi după sterilizare, revin în sarcina proprietarului.
  8. În ziua sterilizării, nu hrănești câinele! După sterilizare, îngrijești câinele cu atenție, minimum două zile!

Amenda pentru nerespectarea obligației de a steriliza câinele este cuprinsă între 2.000 – 10.000 lei.

Sterilizarea se face la SC Ligica Impex SRL, Str. Parcului nr. 7 (vizavi de fosta cantină a combinatului), la următorii medici:

  • Dr. Mărgineanu Călin, tel. 0744 667309
  • Dr. Zmolea Dan, tel. 0743 770764

Sterilizarea câinilor este obligatorie prin lege(OUG 155/2001), potrivit Primăriei. Sunt exceptați câinii cu pedigree sau regim special.

caine, sterilizare, campanie sterilizare
Sursa foto: Primăria Câmpia Turzia / Facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *