Cea mai bătrână pisică din lume a trăit 38 de ani cu o alimentație ieșită din comun. Ce mânca și de ce primea vin roșu o dată la două zile

o pisica imagine cu rol ilustrativ / sursa foto: Freepik

Toți stăpânii își doresc ca animalele lor de companie să trăiască mult, dar doar câteva reușesc să depășească speranța medie de viață. În timp ce majoritatea pisicilor ajung la 11-12 ani, unele ating vârste incredibile.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Creme Puff, campioana absolută a longevității feline

Creme Puff este considerată cea mai bătrână felină care a trăit vreodată, potrivit Guinness World Records. Această pisicuță tigrată a locuit în Austin, Texas, împreună cu stăpânul ei, Jake Perry. Născută la 3 august 1967, a murit la 6 august 2005, la uimitoarea vârstă de 38 de ani și 3 zile. Interesant este că proprietarul a deținut recordul anterior printr-o altă pisică, Grandpa Rex Allen, care a trăit 34 de ani, transmite IFL Science.

Alimentația neobișnuită, cheia unei vieți lungi?

Într-un interviu din 2015, Jake Perry a povestit cum își hrănește pisicile. Pe lângă mâncarea uscată obișnuită, Creme Puff avea parte de un mic dejun consistent, gătit în casă: ouă, bacon de curcan, broccoli, frișcă și chiar câteva picături de vin roșu o dată la două zile. Perry era convins că acest regim contribuia la o bună circulație a sângelui și, implicit, la o sănătate de fier.

cea mai batrana pisica din lume
sursa foto: Animals Around The Globe

Flossie deține recordul actual

Recordul actual pentru cea mai bătrână pisică în viață este deținut de Flossie, o felină din Marea Britanie. Ajunsă în grija organizației de caritate Cats Protection, Flossie avea deja 27 de ani când i-au fost verificate actele de adopție. Informația i-a uimit chiar și pe voluntari.

Pisica trăiește acum cu o nouă stăpână, Vicki, care a declarat că știa că Flossie este specială, dar nu se aștepta să împartă casa cu o felină deținătoare de record mondial. Cele două s-au născut în același an, făcând povestea și mai emoționantă.

În timp ce Flossie se bucură de recunoașterea oficială, o altă pisică pare să fi depășit acest record, însă nu poate fi omologată. Este vorba despre Millie din Stockport, Anglia, despre care se crede că ar fi împlinit 30 de ani.

Proprietarul ei, Leslie Greenhough, susține că Millie a fost adoptată de soția lui în urmă cu trei decenii. Din păcate, lipsa unor documente clare, care să-i ateste vârsta, împiedică includerea ei în Cartea Recordurilor. Nevasta lui Leslie a decedat între timp, așa că este imposibilă verificarea exactă a datei de adopție a pisicii.

Chiar dacă nu toți ne putem lăuda cu pisici care ating 30 de ani, aceste cazuri ne reamintesc cât de important este să le oferim un stil de viață sănătos și un mediu stabil. Alimentația, îngrijirea și afecțiunea constantă fac o diferență semnificativă în calitatea vieții lor.

Pisici precum Creme Puff, Flossie și, posibil, Millie, sunt excepții care dovedesc cât de variabilă poate fi longevitatea animalelor atunci când sunt iubite și îngrijite cu atenție.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *