Internetul nu duce niciodată lipsă de imagini adorabile cu pisici, dar videoclipul postat recent pe Instagram a reușit să cucerească mii de oameni. Protagonista? O pisicuță simpatică foc care aleargă nestingherită prin apa mării, cu o pălărie de soare pe cap!
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Clipul, însoțit de mesajul „Nebunia verii”, o arată pe micuța felină cum se avântă curajoasă spre mal, fără să pară deranjată de apă — ba chiar se vede că se distrează de minune! Pălăria de soare, special concepută pentru pisici, completează perfect scena deja desprinsă parcă dintr-o reclamă de vară.
Cea mai curajoasă pisică de pe plajă
Ajunsă la mal, pisicuța se oprește pentru un moment de relaxare și își linge tacticos lăbuțele, în timp ce apa mării încă îi gâdilă ușor blănița. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară: mii de like-uri, comentarii și distribuiri în doar câteva ore.
View this post on Instagram
„Cea mai curajoasă pisică pe care am văzut-o vreodată!”, „Ce drăguță e cu pălăria aia!” sau „Se vede că se bucură de vară!” sunt doar câteva dintre reacțiile entuziaste din comentarii.
Totuși, ca de fiecare dată pe internet, au existat și voci mai rezervate. Unii utilizatori au considerat că animalele ar trebui lăsate așa cum sunt ele de la natură, fără accesorii sau expunere în situații care le-ar putea stresa. Din imaginile video, însă, pisicuța pare mai mult decât încântată de mica aventură la malul mării.
Tu ce părere ai? Ți-ai lua vreodată pisica la plajă? Scrie-ne în comentarii și spune-ne dacă felina ta ar fi la fel de curajoasă!
Citește și:

Sursa foto: Captură video / Instagram





