Mulți proprietari de câini încearcă, adesea fără succes, să-și învețe prietenii necuvântători să nu ia mâncare de la străini sau să nu consume hrana găsită pe jos. Pentru acest lucru este necesar un dresaj specializat. Există chiar un exercițiu în competițiile de dresaj în care câinele trebuie să refuze hrana aruncată. O situație mai complexă este atunci când câinele trebuie să refuze hrana în timpul plimbărilor, în prezența stăpânilor.
„Câinele este un animal de haită. Într-o haită, liderul este cel care mănâncă primul și tot el decide când și dacă ceilalți membri ai haitei pot mânca. Aceștia se hrănesc, bineînțeles, în funcție de ordinea ierarhică: mai întâi cei dominanți, iar cei mai slabi mănâncă dacă mai rămâne ceva. Așa se întâmplă în sălbăticie. În dresaj este la fel. În primul rând, câinele nostru trebuie să ne recunoască drept lider de haită. Aceasta nu se obține prin bătaie, așa cum ar crede mulți. La fel ca și în cazul oamenilor, liderul nu este neapărat cel mai puternic fizic, ci cel care are o atitudine de lider”, a explicat dresorul Sebastian Trenka pentru Pets&Cats.
Așadar, câinele nu va mai lua mâncarea de pe jos atunci când a învățat că “șeful cel mare” nu-i permite. Totuși, dacă este singur, va acționa după instinct.
„Degeaba încerci tot felul de artificii pentru a crea disconfort câinelui (pedeapsă, șocuri electrice, ardei iute și alte metode nefericite), pentru că în momentul în care câinele este singur în curte sau în țarc, el devine liderul. El decide dacă va mânca sau nu. Instinctul alimentar și curiozitatea îl vor împinge către hrană, iar în cele din urmă, va mânca ce i s-a oferit. Nu există nicio garanție că nu o va face, indiferent de dresaj”, a adăugat Trenka.
Cum putem învăța câinii să refuze hrana în timpul plimbărilor?
„În primul rând, trebuie să avem o relație bună cu câinele. El trebuie să aibă încredere în noi și să ne recunoască drept lideri ai haitei. Este esențial să învățăm câinele comanda „Nu!”. De asemenea, câinele trebuie să învețe răbdarea și renunțarea. Atunci când îl învăț ce înseamnă „Bravo!”, el va învăța și ce înseamnă „Nu!”. De exemplu, dacă face o prostie, cum ar fi să ia un papuc, îi spun un „Nu!” răspicat, ferm și hotărât. În acel moment, câinele se va opri și va lăsa papucul din gură. Acesta este momentul în care îl laud cu un „Bravo!” entuziast și îl recompensez. Astfel, el va asocia comanda „Nu!” cu întreruperea acțiunii pe care o face”, a explicat specialistul.
Aceeași metodă se aplică și pentru refuzul hranei de la străini. Proprietarul câinelui poate ruga pe cineva să îi ofere o gustare câinelui, dar fără să i-o dea efectiv. În momentul în care câinele renunță la gustare, va primi automat o recompensă de la stăpân.