De la săli de fitness pentru căței la terminale VIP în aeroporturi pentru pisici, animalele de companie trăiesc în 2025 experiențe de lux la care până și oamenii visează. Iar industria wellness-ului pentru patrupede a devenit un business de milioane.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Dacă înainte o jucărie nouă sau o plimbare mai lungă părea un răsfăț, acum vorbim de pet gyms, resorturi de cinci stele și companii aeriene dedicate blănoșilor. Hai să vezi cum arată viața unui animal de companie în 2025, potrivit GlobalPETS.
Pet Gyms — Săli de fitness pentru câini și pisici
Terapie în piscină, benzi de alergat subacvatice pentru câini cu probleme articulare, trasee de agilitate pentru pisici… În 2025, centrele de fitness pentru animale sunt realitate. În China, Gogogym din Shanghai oferă antrenamente personalizate, masaje, spa și zone de relaxare pentru blănoși.
Vacanțe de lux pentru blănoși
În Germania, la Canis Resort, câinii sunt tratați ca niște oaspeți VIP: lodge-uri elegante, masaje, fizioterapie și servicii de grooming. În Marea Britanie, No More Kennels oferă micul dejun în pat și camere ca într-un hotel de 3 stele, doar pentru patrupezi.
Călătorii de lux pentru animalele de companie
Delta Airlines e considerată cea mai „pet-friendly” companie aeriană din SUA, dar senzația e Bark Air, compania aeriană de lux pentru câini. Patrupedele călătoresc cu concierge personal, prosoape calde cu lavandă, muzică relaxantă și mese servite la decolare și aterizare.
Terminale speciale pentru animalele de companie
China a inaugurat în aprilie 2025 primul terminal aeroportuar dedicat animalelor de companie, cu ghișee de check-in speciale, zone de așteptare climatizate, spații de hrănire și servicii veterinare. Conceptul prinde rapid teren în Asia și Europa.
Călătorii europene cu Le Pet Express
Pentru cei care vor să-și plimbe blănosul între UK și Europa continentală, Le Pet Express oferă transport cu microbuze dedicate, Eurotunnel și trenuri domestice, cu opriri pentru hidratare, joacă și relaxare.
Viitorul aparține animalelor răsfățate
Industria wellness-ului pentru animale explodează în 2025. De la săli de fitness la resorturi de lux și zboruri exclusiviste, patrupedele noastre trăiesc experiențe demne de vedete. Iar trendul nu se oprește aici.
Citește și:

Sursa foto: Freepik





