Suferința în urma pierderii unui animal este complexă și dureroasă. În acel moment vă confruntați cu pierderea unui companion, a iubirii necondiționate, a sprijinului emoțional și a unei părți din rutina zilnică. Deși este o perioadă dificilă, e important să aveți grijă de dumneavoastră, arată healthypaws.com.
Cum să depășești durerea pierderii unui animal de companie
Deși majoritatea „părinților” de animale de companie ar spune că nu trec niciodată peste pierderea animalului iubit, cu timpul, durerea va dispărea. Pentru unii oameni, poate dura săptămâni; pentru alții – luni sau ani. Un studiu în acest sens a constatat că durata durerii intense provocate de pierderea unui animal variază de la trei luni (25%), la 12-19 luni (50%) și până la șase ani (25%). Uneori, adoptarea unui nou animal de companie poate reduce durerea. Cu toate acestea, este important să acordați timp pentru doliu și să nu vă grăbiți să înlocuiți animalul pierdut.
Bătrânii și copiii, cei mai afectați
Pentru cei care locuiesc singuri, cum ar fi persoanele în vârstă, pierderea poate fi deosebit de apăsătoare. Este posibil ca animalul de companie să le fi fost un partener constant și să le fi dat un scop vieții de zi cu zi.
În egală măsură, un copil suferă la fel de mult. Copiii sunt atașați de animalele de companie, adesea chiar mai mult decât adulții. De asemenea, aceasta ar putea fi prima dată când un copil se confruntă cu o durere cauzată de deces. Este bine să fiți sincer cu copilul cu privire la ce s-a întâmplat cu animalul și să îl ajutați să treacă peste moment. Puteți purta discuții despre subiect, puteți citi cărți pentru copii despre pierdere sau puteți îmbrățișa terapia prin artă.
Iată câteva sfaturi care v-ar putea ajuta dacă vă confruntați cu durerea unui animal pierdut:
- Fiți blând cu dumneavoastră – este posibil să vă pierdeți pofta de mâncare sau să vă fie greu să adormiți. Rezervați-vă timp pentru odihnă și asigurați-vă că vă hrăniți suficient.
- Luați-vă o zi liberă de la serviciu – la urma urmei, niciun angajator nu dorește ca un salariat să izbucnească în lacrimi sau să fie incapabil să se concentreze din cauza durerii.
- Faceți o plimbare – în loc să stați pe canapea sau în pat blocați în emoții, mersul pe jos vă poate ajuta să le procesați.
- Petreceți timp cu cei dragi – țineți-vă aproape prietenii și familia care vă pot ajuta. Fie discutați despre episoadele plăcute cu animalul pierdut, fie participați la activități distractive.
- Petreceți timp cu animalele prietenilor sau cu cele fără stăpân – puteți umple golul jucându-vă sau îngrijind alte animale, chiar dacă nu este recomandat să adoptați imediat.