Pisica ta devine brusc agitată, curioasă sau chiar ușor euforică atunci când vede măsline? Comportamentul acesta ciudat a stârnit curiozitatea multor stăpâni, iar explicația se află în compușii chimici din aceste fructe.
Fascinația pisicilor pentru măsline
Pisicile au un simț al mirosului extrem de dezvoltat, iar unele substanțe chimice pot declanșa reacții neașteptate. Măslinele, în special cele verzi, conțin izoprenoide și un compus numit oleuropeină, având efecte similare cu nepetalactona, substanța activă din catnip (iarba mâței).
Aceste substanțe stimulează un organ special numit vomeronazal, situat în spatele cavității nazale, care captează feromoni, apoi le transmit pisicilor semnale asemănătoare cu cele de reproducere. Rezultatul? Comportamente ieșite din comun: de la rostogoliri și sărituri, până la salivare sau dilatarea pupilelor.
Reacția pisicilor când văd măsline
Nu toate pisicile reacționează identic la vederea măslinelor. Unele devin hiperactive, extrem de afectuoase și relaxate, iar altele nu sunt impresionate deloc. Această diferență este explicată prin moștenirea genetică. Unele feline pur și simplu nu sunt sensibile la nepetalactonă sau compușii înrudiți.
Totodată, intensitatea reacției depinde și de tipul de măsline. Cele verzi și umplute cu ardei iute sau alte condimente conțin mai mulți compuși activi decât cele negre. Însă, nu toate măslinele vor declanșa aceeași reacție, iar preferințele pisicilor variază mult, transmite Cats.
Sunt bune măslinele pentru pisică?
Din fericire, măslinele atât verzi, cât și negre nu sunt toxice pentru pisici. Totuși, ele nu aduc beneficii nutriționale semnificative. Sunt bogate în grăsimi și sare, dar sărace în proteine, nutrientul esențial pentru pisicile carnivore.
O măslină ocazională, fără sâmbure, nu este periculoasă, însă trebuie tratată ca o gustare rară, nu ca parte din alimentație. În general, toate recompensele ar trebui să reprezinte cel mult 10% din aportul caloric zilnic al pisicii.
Există beneficii pentru sănătate?
Măslinele conțin vitamine precum C, A și E și antioxidanți, ceea ce, teoretic, le-ar putea oferi un plus pentru sistemul imunitar, piele, ochi și inimă. Însă majoritatea pisicilor nu beneficiază efectiv de aceste substanțe din măsline, deoarece hrana special formulată pentru ele le oferă deja toți nutrienții necesari.
Unii stăpâni susțin că măslinele sau uleiul de măsline ar avea proprietăți antiinflamatorii și ajută pisicile care suferă de artrită. Totuși, nu există suficiente dovezi științifice care să confirme aceste beneficii în cazul felinelor. Dacă te gândești la suplimente sau remedii alternative, consultă întotdeauna un medic veterinar.
Uleiul de măsline: prieten sau pericol?
Uleiul de măsline este considerat sănătos pentru oameni și adesea lăudat pentru efectele sale asupra digestiei și pielii. La pisici, însă, acesta trebuie administrat cu moderație extremă. Deși nu este toxic, în cantități mari poate provoca probleme gastrointestinale, cum ar fi vărsături sau diaree. Dacă pisica ta linge accidental puțin ulei, nu este o tragedie. Dar nu încuraja acest comportament și evită să-i oferi intenționat ulei.
La ce pericole trebuie să fie atenți stăpânii de animale
Cel mai mare risc legat de măsline este prezența sâmburelui. Acesta poate cauza sufocare sau, dacă este înghițit, duce la ocluzie intestinală, o urgență medicală serioasă. Asigură-te mereu că măslinele nu au sâmburi și că pisica nu are acces la ele nesupravegheată.
Un alt pericol important este conținutul ridicat de sare (sodiu), mai ales în cazul măslinelor conservate în saramură. Pisicile sunt foarte sensibile la sodiu, iar un aport excesiv provoacă intoxicație cu sare, cu simptome precum vărsături, diaree, letargie, sete excesivă sau, în cazuri severe, convulsii.
Mare grijă la măslinele umplute!
Deși par inofensive, măslinele umplute cu usturoi, ardei iute, ceapă sau condimente sunt complet interzise pentru pisici. Usturoiul este extrem de toxic pentru feline, iar ardeiul poate irita serios mucoasa bucală și sistemul digestiv. Evită orice fel de măsline cu arome sau ingrediente adăugate.
Pisicile sunt amuzante în prezența măslinelor, iar reacțiile lor fac deliciul stăpânilor. Cu toate acestea, trebuie să fii informat și prudent atunci când le oferi această gustare:
- alege întotdeauna măsline fără sâmburi;
- dă-le doar ocazional și în cantități foarte mici;
- evită măslinele conservate în saramură sau cele umplute cu ingrediente periculoase;
- fii atent la eventuale reacții digestive și discută cu medicul veterinar dacă ai nelămuriri.

sursa foto: Happy Cats Home





