Sursa Foto: Pexels.com
Unele pisici sunt liniștite, în timp ce altele miaună tare pentru a atrage atenția. Ceea ce face diferența poate fi ascuns adânc în genele lor.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Dacă ați împărțit vreodată casa cu mai multe pisici, știți cât de diferite pot fi personalitățile lor. Una poate mieuna pentru a cere mâncare, poate toarce tare în poala dvs. și poate întâmpina vizitatorii la ușă. Alta poate prefera să observe în liniște de la distanță.
De ce unele pisici devin companioane vorbărețe, în timp ce altele par mai rezervate?
Un studiu recent condus de cercetătorul în domeniul faunei sălbatice Yume Okamoto și colegii săi de la Universitatea Kyoto din Japonia sugerează că o parte din răspuns ar putea fi ascunsă în genele pisicilor, relatează BBC.
Proprietarii de pisici din toată Japonia au fost rugați să completeze un chestionar despre pisica lor (Chestionarul de evaluare și cercetare a comportamentului felin) și să preleveze o probă de ADN din obrazul animalului lor de companie. Sondajul a inclus întrebări despre o serie de comportamente ale pisicilor, inclusiv toarcerea și vocalizările îndreptate către oameni.
Cercetătorii din recentul studiu japonez s-au concentrat pe gena receptorului androgenic (AR) al pisicilor, situată pe cromozomul X. Această genă ajută la reglarea răspunsului organismului la hormoni precum testosteronul și conține o secțiune în care se repetă o secvență de ADN. AR este o parte esențială a biologiei vertebratelor.
Cea mai veche formă de AR a apărut la strămoșul comun al tuturor vertebratelor cu maxilar, acum peste 450 de milioane de ani. AR controlează formarea organelor reproductive masculine, caracteristicile sexuale secundare și comportamentul reproductiv. Numărul acestor secvențe modifică gradul de reactivitate al genei. Repetițiile mai scurte fac receptorul mai sensibil la androgeni. La alte specii, inclusiv la oameni și câini, repetițiile mai scurte din gena AR au fost asociate cu o agresivitate și o extraversiune crescute.
Dintre 280 de pisici sterilizate sau castrate, cele cu varianta scurtă a genei AR torceau mai des. Masculii cu această variantă au obținut, de asemenea, scoruri mai mari pentru vocalizări direcționate, cum ar fi miaunatul pentru a fi hrăniți sau lăsați afară. Femelele cu același genotip erau însă mai agresive față de străini. În același timp, pisicile cu versiunea mai lungă și mai puțin activă a genei aveau tendința de a fi mai liniștite. Această variantă era mai frecventă la rasele cu pedigree, care sunt de obicei crescute pentru docilitate.
Se consideră în general că domesticirea a crescut comportamentul vocal la pisici, așa că poate părea ciudat faptul că versiunea genei legată de comunicarea și asertivitatea crescute este aceeași cu cea găsită și la speciile sălbatice, cum ar fi râsul.
Dar acest studiu nu oferă o explicație simplă despre modul în care domesticirea pisicilor selectează trăsăturile sociabile. În schimb, el indică o imagine mai complexă. Una în care anumite trăsături ancestrale, precum agresivitatea, pot fi încă utile, în special în medii domestice cu stres ridicat sau cu resurse limitate.
Unele animale petrec mult timp în preajma oamenilor deoarece sunt atrase de resursele noastre, mai degrabă decât pentru a fi crescute ca animale de companie sau de fermă. Pescărușii urbani oferă un exemplu interesant al faptului că proximitatea față de oameni nu face întotdeauna animalele mai docile. În orașe, pescărușii argintii și pescărușii cu spate negru (ambii denumiți adesea pescăruși) au devenit mai îndrăzneți și mai agresivi.
Paralelele cu pisicile ridică întrebări mai ample despre modul în care mediul și genele modelează comportamentul
Cercetătorii de la Universitatea John Moores din Liverpool au descoperit că pescărușii urbani erau mai puțin temători de oameni și mai predispuși la certuri în comparație cu omologii lor din mediul rural. În zonele urbane, unde hrana este foarte disputată, a fi assertiv dă rezultate. Pescărușii sunt adesea denigrați în presa britanică în timpul sezonului de reproducere ca fiind răufăcători urbani, care se năpustesc să vă fure prânzul sau să alunge pietonii. Acest lucru sugerează că viața alături de oameni poate favoriza uneori un comportament mai conflictual.
Paralelele cu pisicile ridică întrebări mai largi despre modul în care mediul și genele modelează comportamentul. Descoperirile lui Okamoto și ale colegilor săi pot reflecta un compromis. Trăsăturile legate de varianta AR scurtă, cum ar fi vocalizarea mai puternică sau asertivitatea, ar putea oferi avantaje în a atrage atenția oamenilor în medii incerte sau competitive. Dar aceste same trăsături se pot manifesta și ca agresivitate, sugerând că domesticirea poate produce un amestec de trăsături dorite și provocatoare.
Merită să reținem că acest tip de variație între indivizi este fundamental pentru evoluția speciilor. Fără variații de comportament, speciile ar avea dificultăți în a se adapta la mediile în schimbare. Pentru pisici, acest lucru înseamnă că nu există un temperament ideal unic, ci mai degrabă o serie de trăsături care se dovedesc utile în diferite condiții domestice.
De la pisici la pescăruși, conviețuirea cu oamenii nu produce întotdeauna animale mai blânde. Uneori, puțină insistență dă roade.
Citește și:
Răzbunare de neimaginat în Iași: A aruncat cățelul iubitei de la etajul 4
